A treia victimă a coronavirusului în Italia, o femeie a decedat la Cremona

O femeie a decedat la Cremona în urma infecției cu noul coronavirus, a transmis Il Messaggero. Victima era internată la secția Oncologie și prezenta de câteva zile simptomele infecției cu acest virus care i-ar fi provocat în cele din urmă moartea.

Femeia decedată era deja slăbită din cauza unor alte patologii, dar moartea i-ar fi fost provocată de coronavirus. A fost diagnosticată zilele trecute cu acest virus:

„Avem un alt deces în Lombardia, la Cremona, o femeie care a fost internată la secția oncologie în stare foarte gravă și care avea și coronavirus”, a transmis consilierul pe probleme de sănătate al regiunii, Giulio Gallera.

Șeful Protecției Civile, Angelo Borrelli, a declarat că 26 de persoane din totalul celor internate cu acest virus sunt în terapie intensivă, în stare foarte gravă.

Cel puțin 132 de cazuri de contaminare sunt înregistrate în Italia, în special în nordul țării. Au fost închise școli în Lombardia, Veneto și Piemonte, iar universitățile și-au anulat cursurile timp de o săptămână în Piemonte, Friuli Venezia Giulia și în Genova. Carnavalul de la Veneția a fost de asemenea anulat.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Mai multe localități au fost declarate în carantină și pe străzi patrulează carabinieri.

Un decret de urgență emis de autoritățile italiene confirmă carantina impusă localităților unde s-au găsit cazuri de contaminare cu noul coronavirus. „Nimeni nu intră și este interzis ca cineva să părăsească localitatățile respective”, a transmis primul ministru italian, Giuseppe Conte.

În imaginea de mai jos localitățile din nordul Italiei puse în carantină:

Distribuie acest articol