Treviso: Cosmin, tânărul român de 18 ani, mort într-un tragic accident pe o stradă din nordul Italiei

Coman Cosmin este tânărul român victimă a accidentului care a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 22:00, în Santa Lucia di Piave, provincia Treviso în via Distrettuale, la intersecția cu Casselon, informează qdpnews.it.

Coman Cosmin, sursa foto: profilul Facebook

Băiatul, de 18 ani, de origine română era originar din Tecuci și rezident în San Polo di Piave, în Italia. Aseară își conducea motocicleta, o Husqvarna, pe care se afla împreună cu un prieten, când s-a ciocnit cu un camion de remorcare. Din păcate, impactul dintre motocicleta lui Cosmin și camion a fost foarte puternic, pentru tânărul român de numai 18 ani nu s-a mai putut face nimic, el a murit la locul accidentului. Prietenul său italian I.G., care călătorea pe motocicletă alături de Cosmin, a suferit răni grave dar situația sa este sub control, au declarat medicii.

Dinamica incidentului este investigată de carabinierii stației Susegana, care au intervenit pentru constatări și reconstituiri. Ceea ce este sigur este că a fost un impact frontal, chiar dacă în momentul de față cauzele rămân necunoscute. La locul accidentului au fost prezente de asemenea două ambulanțe de la Conegliano și o altă mașină cu un echipaj medical.

În una dintre ultimele sale postări pe pagina Facebook, Cosmin scria: „Visează ca și cum ar trebui să trăiești pentru totdeauna. Trăiește ca și cum ai muri astăzi.”

Cosmin Coman, Instagram
Distribuie acest articol