Trista poveste a unei actrițe românce din Italia: „M-am întors să-mi caut tatăl, dar nu mai era printre noi”

Tânără, frumoasă și cu o carieră în plină ascensiune, actrița de origine română Gloria Rădulescu, din Italia, ascundea în trecutul ei o poveste tristă pe care acum nu se sfiește să o dezvăluie publicului: „Ultima dată când mi-am văzut tatăl aveam numai trei anișori. Când m-am făcut mare am plecat să-l caut, în România, dar cu un an înainte murise de un atac de cord.”

Gloria Rădulescu are 28 de ani, mama actriței este de naționalitate italiană, iar tatăl ei era român. La trei ani după nașterea Gloriei, tatăl a hotărât să se despartă de mama fetiței sale și s-a întors în România. „Nu am amintiri cu el, aveam numai trei ani când a decis să se întoarcă în România. A luat atunci o decizie foarte importantă pe care nu o judec, deoarece nimeni nu poate ști ce era în inima lui, ce anume l-a determinat să-și părăsească familia”, a povestit Gloria Rădulescu citată de La Nostra TV.

Tânăra actriță a mai adăugat că, în urmă cu câțiva ani, a decis să meargă în România să-l caute, dar era târziu, tatăl ei murise cu un an înainte, din cauza unui atac de cord.

Datorită mamei sale, care era proprietara unei companii de teatru din Puglia, Gloria Rădulescu s-a apropiat încă de mică de lumea artistică. În anul 2013 a obținut o diplomă în actorie și dicție la Teatrificio22, iar anul următor s-a înscris la Centrul Experimental de Cinematografie din Roma, unde a absolvit. Și-a completat studiile în 2016, când a participat la un stagiu de actorie cu Marcello Cotugno, David Warren și Furio Andreotti.

În 2012 a participat la Miss Italia și în 2014 a debutat în televiziune unde a interpretat mai multe roluri în seriale cum ar fi: „Un passo dal cielo 3”, „Provaci ancora prof 6”, „Non
dirlo al mio capo”, „Le tre rose di Eva”, „Don Matteo 10”, „Il paradiso delle signore” și altele.

Gloria Rădulescu și actorul italian Roberto Farnesi

„Datorez totul mamei mele”, a declarat actrița italo-română

În ciuda problemelor familiale, Gloria Rădulescu nu este supărată deloc pe tatăl ei: „Vorbesc mereu despre el și despre ce s-a întâmplat cu multă seninătate, deoarece este povestea mea, m-a făcut să cresc, să mă maturizez și face parte din mine.”

Acum, însă, Gloria Rădulescu trăiește o perioadă fericită și plină de satisfacții din viața sa, atât din punct de vedere privat, cât și profesional. Ea este logodită cu tânărul om de afaceri Daniele Di Benedetti și este una dintre actrițele protagoniste ale serialului „Il paradiso delle Signore”, de pe RAI 1, unde Gloria interpretează rolul Martei Guarnieri.

„Datorez totul mamei mele. Ea a fost cea care a visat să devin actriță, mi-a transmis pasiunea pentru actorie, m-a trimis să studiez și m-a sprijinit de-a lungul carierei”, a mai afirmat Gloria Rădulescu.

SUSȚINE PUBLICAȚIA NOASTRĂ

Te-ar mai putea interesa

Publicitate
Susține publicația noastră!