Trupul fără viață al unui român din Italia a fost găsit într-un canal de scurgere

Trupul unui bărbat român în vârstă de 60 de ani a fost găsit într-un canal de pe via Flaminia, în apropierea gării La Celsa de pe linia feroviară Roma–Civitacastellana–Viterbo, informează Il Giornale.

Descoperirea a avut loc în seara zilei de luni, 24 februarie, după ce un trecător a văzut corpul neînsuflețit și a anunțat poliția. În zona respectivă sunt construite mai multe barăci abuzive în care locuiesc și cetățeni români, iar victima ar face parte dintre aceștia.

- Continuarea după publicitate -

Conform primelor constatări ale agenților de poliție sosiți la fața locului, bărbatul s-ar putea să fi murit în urma unei căderi accidentale de la o înălțime de aproximativ 2 metri. Canalul în care a fost găsit este folosit de locuitorii barăcilor pentru a-și face nevoile fiziologice.

Echipele de pompieri din Roma au juns la fața locului în jurul orei 19:00 și au recuperat cadavrul bărbatului din interiorul canalului. Nu s-au găsit urme de violență pe corpul bărbatului român, dar a fost recomandată o autopsie pentru a fi clarificată cu exactitate cauza decesului.