Turbulențe puternice în timpul unui zbor cu avionul: „Oamenii țipau și vomitau”

Un zbor de la Auckland la Queenstown (Noua Zeelandă) a fost marcat duminică, 1 octombrie, de turbulențe severe, cu pasageri care țipau și vomitau, unii dintre ei fiind chiar aruncați în aer din scaune.

Calmul de la bordul avionului Jetstar, care a decolat la ora 8:30 dimineața de la Auckland către Queenstown, a dispărut rapid în timp ce aeronava a întâlnit turbulențe care i-a înfricoșat pe pasagerii prezenți la bord.

Un adolescent a comparat turbulențele cu senzațiile oferite de un „rollercoaster” (o atracție într-un parc de distracții, cu un tren sau o serie de vagoane care se deplasează pe șine, proiectate să ofere călătorilor senzații puternice prin diverse căderi libere, bucle, spirale și alte elemente de traseu).

La un moment dat, tânărul chiar s-a gândit că avionul ar putea să se prăbușească.

„Totul s-a transformat într-un haos… Toată lumea țipa și vomita în timpul zborului”, a declarat Dylan Steele, în vârstă de 18 ani, pentru New Zealand Herald.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

„Am fost aruncat din scaun, a fost pur și simplu ceva nebunesc”. Deși aveam căștile pe urechi, auzeam sunetul oamenilor care vomitau”, a adăugat el.

Aeronava a fost nevoită să se întoarcă pe aeroportul de plecare. Foto mai jos:

Captură de ecran 2023-10-02 155153

„Avioanele sunt proiectate să reziste la turbulențe mult mai severe decât cele întâlnite vreodată, iar piloții și echipajul sunt bine pregătiți și instruiți pentru a gestiona turbulențele”, au declarat reprezentanții Jetstar într-o declarație.

„Ne cerem scuze sincer clienților pentru perturbările planurilor lor de călătorie din cauza vânturilor puternice care afectează Queenstown.

Echipele noastre lucrează pentru a duce clienții la destinația lor cât mai repede posibil, dar siguranța este prioritatea noastră numărul unu.”

Mult mai periculos decât turbulențele este riscul ca pasagerii care nu poartă centura de siguranță să se lovească de plafonul cabinei sau să fie loviți de obiecte neasigurate.

Distribuie acest articol