Viața în România de astăzi este pentru multe mame românce presărată cu griji permanente, umilință, frică și greutăți întâlnite la tot pasul. Povestea Andreei nu este una singulară, din nefericire. Este o fărâmă din povestea părinților, fraților și copiilor noștri, români disperați, risipiți în cele patru zări ale lumii în lupta pentru supraviețuire. Un caz simbol al sacrificiului suprem pe care sunt dispuse mamele românce să îl facă, un caz care invită la reflecție, o poveste despre o mamă româncă dispusă să își pună în pericol sănătatea, viața, pentru bunăstarea copiilor săi.
Andreea Irina Mailat în vârstă de 30 de ani, a murit răpusă de un infarct într-un autocar Atlassib cu ajutorul căruia ajunsese la Padova, în nordul Italiei. Mamă a trei copii, de 14, 7 și 5 anișori, Andrea locuia în Hunedoara și venea în Peninsulă pentru a munci ca îngrijitoare. Avea să înlocuiască o prietenă la un loc de muncă timp de două luni de zile.
„Am fost alături de această femeie în ultimele ei clipe de viață”
Despre ultimele clipe din viața Andreei, ne povestește Lucia (nume inventat, persoana dorește să își păstreze anonimatul), o altă mamă româncă supusă acelorași griji și responsabilități, acelorași drumuri ale pribegiei și ale sacrificiului. Lucia a călătorit alături de Andreea și, încă vizibil traumatizată de cele întâmplate, ne mărturisește:
„Am fost alături de femeia aceasta în ultimele ei clipe de viață. Nu-mi vine să cred că s-a putut întâmpla așa ceva, nu ne-am putut da seama de nimic, Andreea nu dădea nici un semn că s-ar fi simțit rău în noaptea aia, pe autocar.”
Andreea a fost avertizată să renunțe la călătorie: „Trebuie neapărat să plec, nu pot amâna, am nevoie mare de bani, acasă am trei copii”
Mai târziu poate nu, dar Andreea, la Deva, pe când aștepta să se urce în autocar a avut o stare de leșin, s-a simțit rău iar persoanele din jur au chemat ambulanța. I s-a acordat primul ajutor, nimic grav la prima vedere, Andreea se știa că avea ceva probleme cu tiroida dar nimic mai mult. Personalul sanitar ajuns la fața locului i-a sugerat totuși să renunțe la călătorie pe moment, dar femeia le-a răspuns asistenților medicali cu hotărâre: „Trebuie neapărat să plec, nu pot amâna, am promis că mă duc și am nevoie mare de bani, acasă am trei copii. Nu se poate să nu plec!” Un moment crucial în viața Andreei, momentul ăla în care parcă îți vine în cap gândul „dacă n-ar fi plecat, poate nu s-ar fi întâmplat… ”
Nu a ascultat sfaturile celor de pe ambulanță și simțindu-se mai bine după ajutorul acordat de aceștia s-a urcat în autocar, căutându-și un loc cât mai confortabil. Erau puține persoane, locuri erau la alegere așa că s-a așezat singură pe cele două scaune alăturate din apropierea ușii din mijloc. Era cald și bine, mai puțin în partea din spate unde se stricase sistemul de încălzire dar în jumătatea din față se călătorea confortabil. Au ieșit cu bine din țară iar Lucia ne povestește cum Andreea primea dese apeluri telefonice de la Cristi, soțul ei: „Ce faci, cum te simți?” părea să o întrebe bărbatul. „Sunt bine, n-am nimic, mi-a fost un pic rău înainte de a pleca, știi cum pățesc eu când mă pornesc la drum, din cauza emoțiilor, cred”, răspundea Andreea apoi continua „lasă-mă pe mine, spune-mi ce fac copiii, sunt bine, au mâncat, au fost afară la joacă?”
S-a făcut seară târzie și pe autostrada din Ungaria, au făcut popas pentru cină
Șoferii autocarului și toți ceilalți pasageri care doreau să mănânce au intrat în restaurantul de pe marginea autostrăzii: „Noi, mai multe femei, nu am mâncat dar am coborât toate jos, în parcare. Am mers la baie, apoi am luat câte o cafea, am fumat câte o țigară și am vorbit de una, de alta, despre unde mergem și despre ce am lăsat în urmă. Ceea ce m-a impresionat la Andreea este că a vorbit întruna doar despre copiii ei, oricare era subiectul discuției noastre ea aducea mereu vorba despre ei.”
Pauza de drum s-a sfârșit, lumea a urcat în autocar pregătindu-se din nou de drum, se lăsase noaptea și fiecare se pregătea să se odihnească puțin, atât cât le-ar fi permis condițiile date. Fiind puțini călători, se puteau întinde pe câte două scaune, era loc destul pentru fiecare. „Ne-am căutat câte un loc bun să ațipim un pic, era noapte târzie de-acum și încă mai aveam drum lung de mers. Andrea s-a întins singură pe două scaune, eu îi vedeam doar un picior care îi ieșea în afară. Nu a trecut mult timp după ce am plecat de la popasul de pe autostradă din Ungaria și am auzit-o cum a început să sforăie, semn că adormise deja. Apoi, la un moment dat s-a oprit din sforăit, nu s-a mai auzit absolut nimic, nici un suflu, nici o mișcare. ‘Eh, ce bine doarme fata asta’, m-am gândit atunci și m-a luat și pe mine somnul”, povestește Lucia.
„Hei, trezește-te, am ajuns la Padova!”
Drumul a fost bun, chiar dacă în ultimele zile ninsese mult în întreaga Europă și în jurul orei 7:00 de dimineață au ajuns la Padova, punctul final al călătoriei. Glasul șoferului s-a auzit răsunător: „Bună dimineața, oameni buni, trezirea, am ajuns la destinație!”
Lucia ne destăinue cu glasul trist al omului care tocmai a asistat la o tragedie: „Ne-am ridicat somnoroși, obosiți, așa cum se ajunge după o călătorie de mai multe ore. Ne-am ridicat toți, doar Andreea, nu. ‘Hei, trezește-te, am ajuns la Padova’ i s-a adresat o doamnă de lângă mine și văzând că nu se mișcă a scuturat-o ușor. Nici un semn din partea tinerei femei și atunci doamna respectivă i-a pus mâna pe față. Andreea era un sloi de gheață! Imobilă, fără suflare. Moartă!”
„Este o femeie moartă aici!” a strigat împietrită doamna de lângă trupul neînsuflețit și rece al Andreei, panică, gălăgie, stupoare. Au fost alertați imediat carabinierii și ambulanța. A sosit și poliția științifică iar medicul legist a constatat imediat cauza morții: infarct!
Inima Andreei Irina Mailat se oprise în autocarul care o ducea spre Italia, cel mai probabil în momentul când se oprise din sforăitul ușor care lăsa impresia că femeia se odihnește și absolut nimic nu dădea de bănuit că moartea o pândea crudă și nemiloasă. „Nu s-a plâns deloc că i-ar fi rău, nu a dat nici un semn că nu s-ar simți bine, știa doar că trebuie să ajungă la locul de muncă, să facă ceva bănuți pentru copiii ei”, mărturisește Lucia, copleșită parcă de vina că ar fi putut face ceva pentru a salva-o. Dar, mai înainte de oricine și orice, Andreea Irina Mailat a renunțat ea însăși la a se salva! Și-a pus în joc sănătatea, viața, pentru dragostea și răspunderea sa de mamă. Și a pierdut. „ Poate dacă ar fi ascultat, poate dacă n-ar fi plecat… ”
O nenorocire la care nimeni nu se aștepta, o moarte neprevăzută, căzută ca un trăznet pe capul acestor oameni
În aceste momente, trupul neînsuflețit al Andreei Irina Mailat se află la morga spitalului din Padova. Familia, soțul Cristi și cei trei copii rămași fără mamă, așteaptă să o poată lua acasă, în România, pentru a îngropa-o creștinește și a-și lua ultimul rămas bun.
Facem un apel către comunitatea românilor din Italia, cine poate și vrea să ajute familia la cheltuielile de repatriere și de înmormântare, poate dona în contul:
- RO20BTRL06304201B35139XX;
Sau îl poate contacta pe soțul Andreei, Dumitru Cristian Mailat la numărul de telefon: 0040/ 774685837. Orice donație le poate fi de mare ajutor!
