Un român susține că a găsit la gunoi în Italia 7500 de monede de 2 euro scoase din uz

Polițiștii din Germania au efectuat un control la mașina unui cetățean român în vârstă de 33 de ani, la punctul de trecere a frontierei Kiefersfelden din regiunea Rosenheim.

Ce au găsit în mașina lui a fost cu adevărat uluitor – 7500 de monede de 2 euro „entwertate” (scoase din uz) dintre care unele erau ascunse în compartimentul roții de rezervă. Valoarea inițială a acestor monede era de 15.000 de euro.

Monedele „entwertate” sunt monede care au fost scoase din circulație sau care nu mai sunt recunoscute ca mijloc legal de plată.

Aceste monede sunt de obicei deteriorate, deformate sau altfel modificate astfel încât nu mai pot fi utilizate pentru tranzacții obișnuite și sunt, în esență, inutilizabile în scopuri legale.

În cazul de față, bărbatul român a declarat că a găsit cele 62 de kilograme de monede în Italia, lângă un coș de gunoi din Verona, informează publicația Bild.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Cu toate acestea, autoritățile vamale din München au preluat investigațiile, pornind de la suspiciunea infracțiunii de spălare de bani.

Pe parcursul investigației, s-a descoperit că monedele de 2 euro, deteriorate, au fost inițial vândute ca fiind „fier vechi”.

photo_2023-11-14_15-29-37
Sursa foto: Bild

Cu toate acestea, ulterior, ele au fost presate ilegal pentru a arăta din nou ca monede. Motivul? Pentru a fi utilizate în mod ilegal la aparate de jocuri de noroc, permițându-le posesorilor să joace gratuit sau cu costuri semnificativ reduse.

Controlul și descoperirea au avut loc la sfârșitul lunii aprilie 2023, dar fapta a fost abia acum dată publicității.

La sfârșitul lunii august 2023, românul în vârstă de 33 de ani a recunoscut în fața Tribunalului din Rosenheim că a fost implicat în această infracțiune.

photo_2023-11-14_15-29-33

Sentința emisă de judecător a fost doi ani de închisoare cu suspendare pentru falsificare de bani. Recunoașterea faptei de către român a influențat decizia instanței.

Distribuie acest articol