Ușa unui avion s-a deschis în timpul zborului. Nouă pasageri au ajuns la spital, alți 12 au fost suferit leziuni minore

Panică la bordul unui avion al companiei Asiana Airlines după ce ușa aeronavei s-a deschis în timp ce aceasta se pregătea de aterizare în Daegu, Coreea de Sud. Vântul a început să bată cu putere în interiorul cabinei, iar pasagerii îngroziți se prindeau de brațele scaunelor, conform unui videoclip care a înregistrat incidentul.

Un oficial al companiei aeriene a declarat că un bărbat în jurul vârstei de 30 de ani, care stătea pe scaunul de lângă ieșirea de urgență, pare să fi deschis ușa când avionul se afla la aproximativ 213 metri înălțime deasupra solului și cu aproximativ două până la trei minute înainte de aterizarea în orașul situat la 240 de kilometri sud de Seul.

photo_2023-05-26_12-52-50
Foto: captură video

Poliția locală a anunțat că un bărbat a fost arestat. Acesta a recunoscut că a deschis ușa, dar nu a vrut să precizeze motivul pentru care a făcut acest lucru, informează CNN.

La bordul avionului se aflau 200 de persoane, din care 194 de pasageri, potrivit Asiana Airlines. Conform Departamentului de Pompieri din Daegu, 12 persoane au suferit leziuni minore cauzate de hiper-ventilație, iar nouă dintre ele au fost transportate la spitale din Daegu.

photo_2023-05-26_12-52-54
Sursa foto: CNN

Expertul în aviație Geoffrey Thomas de la Airline Ratings a descris incidentul drept „foarte bizar”

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

„Tehnic, nu este posibil să deschizi acele uși în timpul zborului”, a declarat el pentru CNN.

Thomas a menționat că viteza de aterizare a unui A321 este de aproximativ 150 de noduri (277 km/h), ceea ce înseamnă că un vânt de această viteză se simțea pe lângă avion. Ușa, situată în spatele aripii aeronavei, s-a deschis sub presiunea acestui flux de aer puternic a spus el.

„Pare incredibil că ușa a putut fi deschisă în primul rând și apoi, împotriva fluxului de aer, tehnic este imposibil, dar într-un fel sau altul s-a întâmplat”, a adăugat Thomas. Video mai jos:

- Continuarea după publicitate - zandra.ro%20

Incidentul a stârnit îngrijorări semnificative în rândul pasagerilor și a ridicat semne de întrebare privind siguranța procedurilor de urgență în zbor. Consecințele ar fi putut fi dezastruoase dacă avionul se afla la o altitudine mai mare sau dacă condițiile meteorologice erau mai severe.

Pe măsură ce investigațiile continuă, incidentul subliniază importanța măsurilor de siguranță la bordul aeronavelor, inclusiv a instrucțiunilor pentru pasageri cu privire la utilizarea corectă a ușilor de urgență.

Specialiștii din domeniul aviației vor continua să studieze acest caz.