Un bărbat de 37 de ani, fostul soț al Vasilicăi Potincu, românca ucisă cu mai multe lovituri de cuțit în apartamentul său din Legnano, Italia, s-a predat duminică după-amiază autorităților italiene, prezentându-se voluntar la o secție de carabinieri din provincia Brescia.
Deși era căutat de autorități, acesta a declarat că nu are nicio legătură cu moartea femeii: „Sunt căutat, dar nu am ucis-o eu”, le-ar fi spus carabinierilor.
Bărbatul, șofer de camion în vârstă de 37 de ani, avea emis pe numele său un mandat european de arestare pentru infracțiuni împotriva patrimoniului.
În cazierul său figurează și o condamnare legată de exploatarea prostituției. Potrivit informațiilor obținute de anchetatori, Vasilica Poțincu, în vârstă de 35 de ani, fusese implicată în activități de escortă.
Predarea bărbatului ar fi fost determinată de aflarea veștii despre moartea fostei sale soții, dorind astfel să-și clarifice poziția în cadrul anchetei.
Tragedia s-a petrecut în apartamentul femeii, situat la parterul unui imobil de pe strada Stelvio, la numărul 16, din Legnano, în provincia Milano din Italia.

Cadavrul conaționalei noastre a fost descoperit în jurul orei 14:30 de duminică, 25 mai 2025, de către un vecin care a observat că ușa apartamentului era deschisă.
Intrând în locuință, acesta a găsit trupul fără viață al femeii și a alertat imediat autoritățile.
Investigațiile sunt în desfășurare și sunt coordonate de procuratura din Busto Arsizio, cu sprijinul echipelor de la unitatea de investigații a carabinierilor din Milano.
Anchetatorii au efectuat cercetări amănunțite la fața locului și asupra autoturismului victimei, un Volkswagen Polo alb, parcată pe strada Canazza, la aproximativ 300 de metri distanță de locuință.

Imaginile surprinse de camerele de supraveghere din zonă, atât cele montate în blocurile de locuințe, cât și cele ale magazinelor, sunt analizate în detaliu, în speranța că vor oferi indicii despre autorul crimei.
Primele constatări ale medicului legist indică faptul că decesul a survenit în cursul serii de sâmbătă. Pe corpul victimei au fost identificate opt lovituri de cuțit,.
Autopsia va fi efectuată la Institutul de Medicină Legală din Pavia, urmând să ofere mai multe detalii cu privire la momentul și modul în care s-a produs crima.
Ancheta continuă, iar autoritățile nu exclud nicio ipoteză, încercând să reconstituie cu exactitate circumstanțele tragediei care a șocat comunitatea locală.