„Venim acasă, dragă Românie!” O altă mașină cu mesaj anti-PSD intră în România

O altă familie de români anunță că vine acasă, de data această din Belgia, cu un Audi înmatriculat cu mesajul „1 JOS PSD”. Proprietarul mașinii este Mihai George Ciobanu și a postat luni, 30 iulie, pe pagina Facebook fotografii cu familia și mașina, în care se vede numărul personalizat, alături de mesajul „Venim acasă, dragă Românie!”

Anunțul vine după ce, recent, o mașină cu plăcuțe MU*E PSD, personalizate în Suedia, a făcut senzație în România, fiind până la urmă sancționat șoferul cu reținerea permisului și a plăcuțelor respective.

Dacă Poliția Rutieră a susținut într-un comunicat remis presei că numărul MU*E PSD nu poate fi utilizat în țara noastră pentru că nu are în componență și o cifră, în cazul familiei Ciobanu nu va există această problemă. În plus, mesajul nici nu este obscen, ci doar anti PSD, relatează Libertatea.

Foto: Libertatea