VIDEO | Sărbătoare cu șerpi în Italia. Localnicii îi prind în munți și-i țin acasă până în ziua procesiunii

Cocullo, un orășel pitoresc din provincia L’Aquilla, situată în regiunea Abruzzo, a fost din nou scena unui eveniment anual plin de culoare și tradiție, la data de 1 mai, cu ocazia Sărbătorii Vânătorilor de Șerpi („Festa dei Serpari” în italiană).

În fiecare an, la această dată care a fost stabilită inițial în anii ’60 și reconfirmată în 2012, la Cocullo se celebrează un vechi ritual, transformat într-o sărbătoare sacro-profană.

Totul începe cu vânătorii de șerpi care, la sfârșitul lunii martie, merg pe munte în căutarea reptilelor.

Odată capturați, aceștia sunt ținuți cu grijă în cutii de lemn timp de 15-20 de zile, fiind hrăniți cu șoareci vii și ouă fierte.

Această sărbătoare, dedicată Sfântului Dominic Abate, combină elemente sacre și profane, îmbinând ritualuri religioase și tradiții păgâne, într-o celebrare profund înrădăcinată în cultura locală.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Originea sărbătorii poate fi urmărită până la cultul păgân al zeiței Angizia, venerată de popoarele italice antice, precum Marsi și Peligni.

Unii istorici susțin că această sărbătoare a evoluat în forma sa actuală în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, după ce cultul păgân a fost treptat înlocuit de credința în Sfântul Dominic.

Acest sfânt, venerat în localitățile Cocullo și Villalago, a avut o influență puternică asupra comunității.

Se spune că Dominic, un călugăr benedictin, a trăit la Cocullo timp de șapte ani, lăsând în urma sa două relicve importante: un dinte și o potcoavă a catârului său. Aceste relicve au consolidat legătura dintre Sfântul Dominic și comunitatea locală.

Șerpii vânați sunt neveninoși, precum Șarpele de Esculap (Elaphe quatuorlineata), Șarpele de smarald (Zamenis longissimus) sau Șarpele de apă.

În cadrul festivității, reptilele sunt purtate cu grijă de către participanți și așezate pe statuia Sfântului Dominic, care este scoasă din biserică pentru procesiunea anuală, așa cum se poate vedea în video de mai jos.


Un moment distinctiv al sărbătorii este tragerea clopoțelului capelei Sfântului Dominic cu dinții, o ceremonie care, conform tradiției, protejează sănătatea dentară a celor care participă.

Procesiunea continuă prin străzile înguste ale localității, cu statuia acoperită de șerpi, însoțită de două fete îmbrăcate în haine tradiționale, purtând pe cap cufere cu cinci pâini sfinte, numite „ciambellani”. Aceste pâini sunt amintiri ale unui miracol atribuit Sfântului Dominic.

La finalul procesiunii, statuia este returnată în biserică, iar șerpii sunt eliberați în habitatul lor natural de către cei care i-au prins.

„Festa dei Serpari” nu este doar o sărbătoare religioasă, ci și o manifestare culturală de mare importanță, împletind elemente de folclor, tradiții religioase și credințe străvechi.

În 2012, festivitatea a fost recunoscută de UNESCO, fiind candidată pentru statutul de Patrimoniu Cultural Imaterial al Umanității, evidențiind semnificația ei durabilă pentru regiunea Abruzzo și cultura italiană.