Violeta Croitoru: „Am plecat din țară cu 5 euro în buzunar, am construit o casă și mi-am realizat un vis. Cel de a publica o carte”

Perioada migrării românilor din ultimele decenii va rămâne în istoria țării noastre prin efectele prezente dar și viitoare care se vor răsfrânge asupra vieții sociale și economice ale României. Poveștile românilor plecați vor reprezenta lecții importante pentru generațiile viitoare, sacrificiul, determinarea, curajul de a înfrunta lumi noi, necunoscute, capacitatea de a se adapta societăților, mentalităților, obișnuințelor popoarelor gazdă, vor fi date ca exemple mult timp de aici înainte.

Dar nimic nu va fi mai spus și mai povestit decât dorul acestor oameni de plaiurile lor natale, nostalgia și lacrimile vărsate la ceas de seară și de sărbătoare, cu pașii departe, dar cu inima mereu lângă țara unde s-au născut.

Mulți dintre cei plecați aleg să aștearnă pe hârtie gândurile și trăirile care le invadează ființa la mii de kilometri depărtare de casă. Emoțiile lor prind contur de condei sub forma unui text literar sau al unor versuri, izvorâte din sufletul pribeag al omului rătăcit de vatra sa. Printre ei, printre acești dezrădăcinați care își umezesc pana scrisului în cerneala dorului de casă și de cei dragi, se numără și Violeta Croitoru, o româncă emigrată în Italia cu mulți ani în urmă.

Cine este Violeta Croitoru?

„Sunt născută la Sulina în anul 1967, iar în Italia am venit în anul 2006, chiar în prima zi de aprilie, inițial pentru trei luni. Am decis să plec de acasă cu gândul de a-mi ajuta familia, după o experiență nu tocmai plăcută. Aveam 5 euro în buzunar când am plecat și cu toate acestea am construit o casă și am reușit sã-mi realizez visul. Să public o carte de versuri!”

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Cum se intitulează cartea?

Cartea se intitulează „Drumuri regăsite.” Lansarea s-a ținut luna aceasta la Biblioteca Orășenească din Sulina, moderator fiind doamna Ilinca Mihăilă, invitați domnii profesori Aurelia Marin si Valentin Lavric, critic literar Virginia Chiriac, fotograf Liviu Simionescu. Au fost, de asemenea, prezenți spectatori sulineni, turiști, copii de la tabăra internațională din Sulina, foști colegi de liceu, rude. S-a început cu prezentarea cărții și s-a terminat cu vizionarea unor imagini vechi ale orașului. A fost frumos!”

Despre ce vorbesc versurile tale?

„Tema predominantă în poeziile mele o reprezintă nostalgia și dorul de casă, schimbarea locului și a existenței noastre, dar și întoarcerea după o lipsă îndelungată.

Unde poate fi achiziționată cartea ta?

„Din păcate, toată ediția de lansare de 100 de bucăți am terminat-o, nu am pus niciun preț, dar am precizat că si un 10 lei ajută, tot ce am strâns am donat la casa de copii din Sulina.”

Cum vezi viitorul tău, ce obiective ți-ai propus?

„Planuri de viitor? Am să mai rămân în Italia câțiva ani alături de unica mea fiică, ea este căsătorită aici. Și apoi mă voi retrage spre casă, mă gândesc să investesc în orașul meu, care cu timpul va deveni un sat de vacanță.”

Emigranții români, oameni care construiesc: case, vremuri, vise, cărți… Așa, ca Violeta Croitoru!

Distribuie acest articol