Frigul din nordul Italiei face și în acest an victime printre persoanele fără un acoperiș deasupra capului și care dorm pe stradă. Printre ele se numără din nefericire și cetățeni români care refuză ajutorul venit din partea autorităților, cel de a înnopta în centrele de adăpost special amenajate, și aleg să se refugieze prin gări, stații de metrou, case abandonate sau pe sub poduri. Unii reușesc să supraviețuiască iernii, alții sunt învinși de frig, boală, depresie și indiferența față de propria persoană. Așa cum a fost cazul românului Tudor Nica în vârstă de 63 de ani, găsit mort într-o dimineață rece de decembrie în afara stației de metrou Molino Dorino din Milano.
Tudor era invalid, se deplasa cu ajutorul unui scaun cu rotile și nu avea un acoperiș deasupra capului. Ce nenorociri, dezamăgiri sau decizii greșite l-au adus în această situație nu știm, cert este că românul nostru trăia pe străzi din mila oamenilor, cu o sănătate șubredă, dar cu un vis pe care spera să și-l îndeplinească în viitorul apropiat: cel de a se întoarce acasă, în România. Chiar în seara dinaintea morții sale, le-a spus voluntarilor care l-au invitat să meargă la centrul de primire special amenajat pentru persoanele fără adăpost: „Lăsați-mă în pace, peste puțin timp mă voi întoarce acasă la mine.”
Cu o seară înainte de a muri, a clătinat din cap, a mormăit „nu, lasă-mă să pierd”, a adăugat acea frază pe care a repetat-o adesea și că nimeni nu poate spune că este o adevărată idee care se făcuse după atâția ani de viață pe stradă, sau doar o dorință vagă, sau o speranță: „În curând mă voi întoarce în casa mea”. Prin casă s-a referit la țara sa de origine, România.
Miercuri seara, pe 4 decembrie, voluntarii i-au oferit ospitalitate la „Piccolo rifugio” (Micul refugiu) unde Tudor ar fi putu dormi într-un pat, la căldură, ferit de frigul nopții, dar bărbatul le-a răspuns așa cum o făcea deseori în ultimul timp: „Lăsați-mă în pace, mai am un pic și mă voi întoarce acasă la mine”. Iar când spunea „acasă”, Tudor Nica se referea la țara sa de origine, de unde plecase cu mulți ani în urmă, la România.
Așa că, după ce a refuzat ajutorul care i se oferise a rămas să doarmă, la fel ca în multe alte nopți din ultimul timp, pe trotuarul dinafara stației de metrou Molino Dorino din Milano. Joi dimineață, în jurul orei 7:30, o tânără studentă l-a observat și a anunțat autoritățile. Cine știe câți oameni mai trecuseră pe lângă acel corp fără suflare învelit doar cu o plapumă veche, dar fata aceea a zăbovit cu privirea un pic mai mult pe fața vânătă și trupul rigid al românului nostru.
Poliția și salvarea au ajuns la fața locului, prea târziu însă, pentru Tudor Nica nu mai era nimic de făcut. Bărbatul era decedat de câteva ore, frigul din orele târzii ale nopții i-a pus capăt vieții.
Nimeni nu poate spune cu certitudine câți ani a petrecut Tudor în Italia, se știe doar că în 2016 reușise să se întoarcă în România cu sprijinul unei asociații; la scurt timp, însă, s-a întors la Milano. În luna februarie a acestui an a fost internat la spital și tratat pentru o fractură la un picior, a stat în spital și apoi într-o unitate sanitară timp de peste o lună de zile. Dar apoi s-a întors să trăiască pe stradă. Cu speranța și visul că poate într-o zi va reuși să se întoarcă în țara sa, în România. Una mai bună, unde să găsească de muncă și să fie protejat de instituțiile statului. Un stat pe care Tudor Nica a continuat până în ultima clipă a vieții sale să îl numeacă „acasă”.
