Voluntariatul – beneficii asupra sănătății dar și a comunității românilor din Italia

Voluntariatul este foarte practicat în țările Europei Occidentale de către oricine, fie că sunt studenți, șomeri, angajați sau pensionari. Nevoia fiecăruia de a da ceva în schimb către societate, de a-i ajuta pe cei mai puțin norocoși sau de a lupta pentru o cauză umanitară este mult mai dezvoltată în aceste țări decât în România.

Voluntariatul are efecte deosebit de benefice asupra organismului uman dar constituie și un instrument de progres și civilizație în societățile din care facem parte.

De fiecare dată când facem o faptă bună, indiferent de natura ei, ne simțim imediat mai bine, mai energici, mai împliniți. Emoția este descrisă de specialiști cu ajutorul conceptului ”helper’s high” sau ”euforia ajutătorului”. Cercetătorii din întreaga lume au studiat ce influență au faptele bune asupra noastră, pentru a putea estima dacă deciziile și activitățile de voluntariat ne pot îmbunătăți starea emoțională și sănătatea fizică.

Toți medicii ne încurajează să reducem pe cât posibil nivelul de stres la care suntem supuși. Când suntem stresați, corpul nostru secretă cortizol, un hormon ce induce senzația de alertă, de răspuns la stimuli, ne crește pulsul și respirația se intensifică. Când această senzație este activă pe o perioadă lungă, ajungem să nu o mai realizăm și să o consideram o stare de rutină, obișnuită. Însă, sistemul imunitar și cel cardiovascular au de suferit: avem o imunitate scăzută, ne îmbolnăvim și îmbătrânim prematur.

Orice activitate care ne ajută să ne relaxăm, să ne simțim mai fericiți, mai liniștiți, este intens încurajată. Studiile ne spun că starea euforică pe care o avem în urma unei fapte bune este una dintre cele mai intense emoții care ne ajută să scăpăm de stres.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Specialiștii au analizat creierul uman, cu ajutorul unui RMN, în timp de subiectul studiului trăia emoții de empatie și compasiune, similare cu cele implicate într-un act de altruism. Au observat, că anumite zone ale creierului au o activitate mai intensă, cum este lobul prefrontal. Acesta, este extrem de activ de exemplu în cazul unei mame care își privește copilul nou-născut.

În plus, s-au observat și modificări hormonale pozitive, cu rolul de a reduce stresul, depresia și anxietatea. Când suntem generoși, creierul nostru secretă oxitocină, hormon recunoscut pentru rolul esențial în dezvoltarea simțului matern și a încrederii în ceilalți. Alți doi hormoni asociați cu starea de bine și fericirea sunt endorfina și dopamina, ambii secretați imediat ce realizăm o faptă ce ne face să ne simțim împliniții și empatici.

Faptele bune nu înseamnă neapărat donații consistente, cei în nevoie sunt atât de mulți încât orice ajutor contează. Dacă bugetul ne permite, chiar și o donație de 2-3 euro poate fi importantă. Dacă nu ne permitem acest lucru, putem dona din lucrurile vechi, haine, jucării sau cărți, sau putem oferi o oră din timpul nostru unui centru de voluntariat.

Voluntariatul printre românii rezidenți în Italia este o activitate din ce în ce mai cunoscută și practicată.

Participarea la acțiunile de voluntariat unește oamenii iar beneficiile asupra sănătății noastre sunt completate de cele asupra societății și comunității în care trăim și ne desfășurăm activitatea.

Implicându-ne în activități de voluntariat, întinzând o mână de ajutor celor mai nevoiași ca noi fără să așteptăm nimic în schimb, acționăm pentru schimbarea în bine a imaginii românilor, demonstrarea valorilor umane, altruiste și contribuirea la formarea unei comunități civile românești unite și solidale.

Distribuie acest articol