Votul în străinătate. Alegeri pentru Președintele României, noimebrie 2019

Alegătorii care doresc să voteze în străinătate, la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2019, se pot înregistra ca alegători în străinătate, prin intermediul unui formular on-line, până cel mai târziu la data de 11 Septembrie 2019, ora 23:59:59.

Prin înregistrarea ca alegător în străinătate, cetățeanul român cu drept de vot care se va afla în străinătate în ziua votării, indiferent de motiv, solicită organizarea unei secții de votare în localitatea și statul unde vrea să voteze.

Prin înregistrarea ca alegător prin corespondență, cetățeanul român cu drept de vot, care locuiește în străinătate și deține documente valabile de ședere din partea statului respectiv, solicită transmiterea prin poștă a documentelor de vot la adresa sa de corespondență.

Alegător în străinătate la o secție de votare:

Înregistrează-te până la 11 septembrie 2019 pe votstrainatate.ro selectând opțiunea „Vreau să votez la secția de votare”.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Dacă s-au înregistrat cu această opțiune cel puțin 100 de cetățeni din aceeași localitate sau
grup de localități, pentru aceștia va fi înființată o secție de votare.

Alegător în străinătate prin corespondență:

1. Înregistrează-te până la 11 septembrie 2019 pe votstrainatate.ro selectând opțiunea „Vreau să votez prin corespondenţă”.
Nu uita să anexezi: copia scanată sau fotografia actului de identitate și copia documentului care dovedeşte dreptul de şedere, eliberat de autorităţile străine (lista este stabilită prin ordin al ministrului afacerilor externe).

Atenție! Actul de identitate trebuie să fie în termenul de valabilitate.

2. Vei primi documentele necesare exercitării votului prin corespondenţă, prin Poșta Română.

3. VOTEAZĂ!
– Lipeşte pe buletinul de vot autocolantul cu menţiunea „VOTAT” pe patrulaterul cu candidatul pentru care optezi.
– Introdu apoi buletinul de vot astfel marcat în plicul interior, care nu are niciun semn
distinctiv, apoi sigilează plicul.
– Completează certificatul de alegător, menţionând data şi semnând olograf.
– Introdu plicul interior şi certificatul de alegător în plicul exterior, pe care îl sigilezi.

4. EXPEDIAZĂ!
Depune plicul la orice oficiu poștal sau cutie poștală a statului-gazdă.
Poți depune plicul la orice operator de curierat sau îl poți transmite la sediul misiunii
diplomatice/oficiului consular din țara-gazdă, pe cheltuiala ta, sau îl poți depune
personal la sediul misiunii diplomatice/oficiului consular din țara-gazdă.
Asigură-te că plicul tău ajunge în România sau la misiunea diplomatică până la data de
7 noiembrie, respectiv 21 noiembrie.

Până în dimineața zilei de 5 septembrie, ora 6.00, 20.452 de alegători și-au exprimat intenția de a vota într-o secție de votare și 21.043 prin corespondență.

Distribuie acest articol