Vorbeam zilele trecute cu un prieten din Torino care-mi spunea că vrea să se întoarcă definitiv în România în septembrie anul acesta, că s-a cam săturat de cât de răi și invidioși sunt românii pe aici. Nu-l contrazic, am văzut multe și eu în 13 ani de când sunt în Italia încât să-i înțeleg foarte bine motivul.
La fel ca el, mă gândesc și eu să mă-ntorc definitiv în România anul acesta, sincer să fiu. Am învățat multe și mi-ar plăcea să mă duc în țara mea natală, să aplic tot ce am învățat prin străinătate, să investesc acolo mai bine decât să bag banii în buzunar străinilor, cum am făcut până acum. Nu sunt unul dintre românii ăia din diaspora care au trimis bani cu duiumul în țară de-a lungul anilor, dar, la fel ca majoritatea românilor care au muncit în străinătate mai mult timp, aș putea contribui și eu la economia și dezvoltarea țării, odată întors.
Problema este că mi-e frică de mor să mă-ntorc în țara mea natală. Urmăresc știrile din România zi de zi (nu, nu urmăresc Antena 3 sau România TV, stați liniștiți) și începând de la politicienii din fruntea statului, din Guvern și chiar de la Președinție (că n-o fi Iohannis mai cu moț decât Veorica, are și el multe explicații de dat) până la cel mai amărât bugetar dintr-un sat uitat de lume, mă îngrozesc cu toții de nu-mi găsesc curajul nici măcar în vizită să mai vin în România.
Să vă explic printr-un exemplu concret temerile mele:
„Ianuarie 2019, comuna Sânandrei, Timiş. Un bărbat apelează serviciul 112 la ora 4 dimineaţa şi anunţă că un vecin, cu care se afla în conflict, îi taie cu drujba uşa de la intrare şi vrea să-l omoare. Dispecerul îi spune să meargă la culcare, că probabil vecinul lui tăia nişte lemne. La 4 dimineaţa, ca orice om normal. Şapte minute mai târziu bărbatul sună din nou, anunţând un pericol iminent. Abia atunci este trimis un echipaj de poliţie care, ajuns la destinaţie, constată că drujba îşi făcuse treaba până la capăt: apelantul era, bine-mersi, mort. Dispecerul de la 112 este acum anchetat sub acuzaţia de neglijenţă în serviciu.”
După ce am citit prima dată rândurile de mai sus mi-am pus ambele mâini pe față cum făcea Kevin din „Singur Acasă” și mi-a venit să țip mai ceva decât el.
Cum este posibil așa ceva, oameni buni? Sau cum se poate ca o fată de 15 ani să sune la 112 plângând, să spună că a fost răpită, bătută și violată, iar operatorul STS și polițiștii să o ia practic la mișto, lăsând-o în final să fie ucisă de un psihopat?
Cum naiba să mă-ntorc într-o țară în care șeful poliției dintr-un orășel cu peste 14.000 de locuitori a fost arestat pentru favorizarea infractorului (care de fapt era o rețea de proxeneți ce făceau trafic de persoane, printre care și minore) și folosirea funcției sale pentru obținerea de favoruri sexuale, chiar de la victimele care depuneau plângeri?
Care om normal la cap s-ar gândi să-și trăiască tot restul vieții sale într-o țară în care are loc următorul dialog între un medic și soțul unei paciente care urmează să fie operată (căutați „medic șpagă” pe Google și veți găsi acest dialog și multe altele):
Pacient: Am 200 de lei, domnu’ doctor.
Medic ORL Radu Viorel Vrăcioiu de la Spitalul Militar Central „Dr. Carol Davila” din București: 500! Pentru 200 de lei nici nu urc din cabinet până în sala de operaţie.
Nu mai vorbesc de 10 august 2018, fiindcă ceea ce am văzut în ultimele zile în presă face ca acele acțiuni ale jandarmilor, de la acea dată, să pară ca fiind niște povești de adormit copiii. Și acestea sunt doar câteva dintre actele de terorism aplicate de sistemul din România cetățenilor români, nici 1% din totalitatea lor, din păcate!
Da, ați citit bine: „acte de terorism”. Fiindcă asta face statul român, de la cele mai înalte funcții și până la cele mai mici din sistemul bugetar: își terorizează cetățenii. Eu unul mă simt terorizat în momentul ăsta și nici măcar nu trăiesc în România. Nici nu vreau să mă gândesc cum s-a simțit săraca Alexandra Măceșanu în clipele când a sunat la 112 sau cum se simt jurnaliștii bătuți de polițiști fiindcă-i filmează în timp ce fac abuz în serviciu. Sau cât de terorizat se simte un tată sau o mamă al căror copil trebuie operat și medicul le cere mai mulți bani decât câștigă săracii părinți într-o lună de zile.
Eu vreau să-l întreb pe medicul respectiv: dacă ai fi atacat de o persoană seara pe stradă, urmărit cu o secure de un nebun și suni la 112, iar polițiștii care vin să te salveze îți cer 10.000 de euro de căciulă (că dacă cer doar 5.000 de euro probabil ai avea unde să plătești la câtă șpagă ai luat) ca să te scape de agresor, cum ar fi?
Iar tu, polițistule care ai vorbit cu fata aia în vârstă de 15 ani și nu ai alergat mâncând pământul ca să o scapi din mâinile criminalului: cum ar fi dacă într-o zi copilul tău ar ajunge să sune la 112, sechestrat fiind de niște infractori, poate în altă țară sau în alt oraș unde funcția ta nu are nicio valoare și nu știe nimeni cine ești, iar polițiștii care-i preiau apelul îți iau copilul la mișto și nu fac nimic să-l salveze până nu trec ore-n șir de la apel?
Cum ar fi, dragi bugetari, să dea un senator beat la volan cu mașina peste cineva drag vouă, să-i ia viața și să nu facă nici măcar o zi de închisoare pentru asta, fiindcă judecătorul care s-a ocupat de caz e prieten de familie cu el și el l-a ajutat de fapt să ajungă acolo?
Voi chiar nu vă dați seama în ce lume trăim și cum toate astea vi se pot sparge în cap într-o bună zi? Chiar nu vă pasă de viitorul copiilor voștri și mai ales de cel al țării în care vor trăi în următorii ani?
Mai devreme sau mai târziu, într-un mod sau altul, oricum veți plăti pentru tot răul acesta pe care-l provocați României, e doar o chestiune de timp pentru voi și știți foarte bine asta. Fiindcă, statistic vorbind, foarte puțini scăpați basma curată după ce faceți atât rău, dar și cei care scăpați de lege oricum veți suferi pe alte planuri.
Sunt sigur că veți suferi pentru simplul fapt că sunteți oameni răi și oamenii răi nu pot fi fericiți în viață, nu pot trăi liniștiți. Mereu o să vă streseze ceva, o să vă roadă pe dinăuntru încetul cu încetul și o să vă distrugă atât psihic și fizic. Deoarece sunteți conștienți că ați făcut rău cuiva, că v-ați bătut joc de oameni, iar conștiința voastră, oricât de tare încercați să o reprimați, nu vă va lăsa să trăiți liniștiți, fără să plătiți pentru aceste fapte.
Între timp, aștept cu nerăbdare ziua în care se vor mai schimba lucrurile puțin și în țara noastră, iar românii se vor trezi cât de cât la realitate. Vor înțelege că este destul loc pe lume pentru toți și sunt destule resurse pentru toate ființele încât să nu fie nevoie să ne mâncăm între noi și să profităm unul de necazul celuilalt pentru a trăi mai bine.
Poate atunci voi scăpa și eu de frica de a mă-ntoarce în țara mea natală, într-o Românie care trăiește în secolul XXI și nu în secolul trecut ca mentalitate. Cu partea economică o scoatem noi la capăt, oricum ar fi, atâta timp cât suntem uniți și cinstiți.
