Vulcanul Etna din Italia erupe din nou. Aeroportul din Catania a fost închis

Etna, cel mai activ vulcan din Europa, dă noi semne de activitate vulcanică, după cutremurele recente care au avut loc în regiune. De la ora 7:20 dimineața, în data de 21 mai 2023, Institutul de Geofizică și Vulcanologie (Ingv) din Catania a observat o nouă „creștere a tremurului vulcanic”. Aeroportul din Catania a fost închis din cauza căderii de cenușă vulcanică.

S-au auzit zgomote puternice în Adrano și Biancavilla, precum și pe versantul muntos Nicolosi, unde – la fel ca în Catania – s-a constatat cădere de cenușă vulcanică. Etna se află, de facto, într-o nouă fază de erupție.

Aceasta nu poate fi monitorizată vizual datorită condițiilor meteorologice nefavorabile, cu nori încărcați de ploaie care ascund craterul vulcanului și împiedică observarea directă. Din acest motiv, activitatea vulcanică poate fi analizată de experții de la Ingv doar prin intermediul instrumentelor.

„Persistă norii în zona de vârf a vulcanului, astfel încât nu este posibilă efectuarea observațiilor vulcanologice prin rețeaua de supraveghere video. De la ora 7:20, tremurul vulcanic, deja la un nivel înalt, a înregistrat o creștere bruscă a valorilor”, spun experții de la Ingv.

Ultima erupție, care a început la sfârșitul lunii noiembrie a anului trecut, s-a încheiat pe 14 februarie. Simularea posibilei dispersii a gazelor și a cenușii vulcanice indică o direcție sud-vest.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Protecția civilă a emis o stare de alertă portocalie, solicitând primarilor comunităților din Etna să activeze procedurile de prevenire.

Iar căderea cenușii vulcanice a determinat suspendarea zborurilor de la aeroportul din Catania, informează Corriere della Sera.

„Din cauza activității de erupție a vulcanului Etna și a căderii concomitente a cenușii vulcanice pe pistele aeroportului, operațiunile de zbor sunt suspendate până la restabilirea condițiilor de siguranță”, a confirmat societatea care gestionează aeroportul.

Distribuie acest articol