Recent, pe un grup cu îngrijitoare românce din Italia, femei destoinice și vrednice care și-au luat răspunderea de a îngriji un bătrân sau o personă cu dizabilități, s-a organizat un concurs cu povestiri din viața de zi cu zi a acestor femei.
Dovadă că româncele sunt înzestrate pe lângă hărnicie și responsabilitate și cu un simț al umorului demn de luat în seamă, textele îngrijitoarelor noastre au fost pline de episoade comice care au obscurat cumva tristețea, dorul de casă și de cei dragi, singurătatea, care se citeau uneori cu ușurință printre rânduri.
Câștigătoarea concursului ad-hoc a fost Olimpia, o româncă din Târgu-Jiu, al cărui text îl redăm mai jos:
«Încep ziua pe la ora 5:00 dimineața, când afară e încă întuneric, sub plapumă e bine și călduț iar somnul parcă-i cel mai dulce. Aud din camera alăturată: „Oli, Oli, la padela!” Răspund: „Si, si, arrivo! Și mă ridic anevoie din pat cu părul vâlvoi, cu ochii bulbucați de somn și mă duc în baie să iau „padela”.
Nu mai aprind lumina că se vede de afară, trec prin fața oglinzii, bineînțeles că nu mă uit în oglindă la ora 5 dis-de-dimineață că doar nu-s tâmpită. Iau padela și dau să ies, în acel moment am simțit că parcă mai era cineva cu mine, ridic ochii și mă văd în oglindă, trag un țipat că mă sperii și nu mă recunosc.
Bătrâna pe care o îngrijesc mă aude și întrebă: „Ce e Oli? Ce s-a întâmplat?” „Eh, nimic, nu vă îngrijorați, m-am speriat de mine în baie, era un monstru în oglindă. Apoi zice: „Dar de ce te-ai speriat drăguța mea, că eu te văd în fiecare dimineață așa și nu mă sperii…”
M-a făcut să râd și cumva am iertat-o pentru toate diminețile la care mă trezește punctuală la ora 5:00. Ea adoarme la loc, eu nu mai pot, că sufăr de insomnie.
Încet, încet, se face dimineață de-a binelea și începem ziua. Îi fac toaleta bătrânei, o spăl, o îmbrac, o aranjez, îi pregătesc micul dejun, apoi, restul zilei continuă cu aceleași activități dintotdeauna: curățenie, mâncare, spălat, călcat, tot ceea ce facem noi, îngrijitoarele care locuim în casa persoanelor de care avem grijă.
Din când în când mai deschizi telefonul, vorbești cu rudele, cu prietenii, mai vezi ce s-a mai postat pe Facebook, mai publici și tu o poză pe care ai făcut-o în cele două ore libere în parc sau la un restaurant în fața unei cafele.
Să vadă cei de acasă că ești bine și ai ieșit să te distrezi, ba mai afișezi și un zâmbet fals de fericire în spatele căruia numai tu știi ce se ascunde, mai ajustezi un pic fotografia din aplicații că se văd ridurile și oboseala de pe față, apoi o distribui.
Totul e bine și viața e mai ușoară dacă nu o iei prea în serios. Zilele sunt și mai bune și mai rele, important este să nu ne pierdem cu firea și să avem mereu grijă și de noi. De imaginea noastră din oglindă!»
