La 16 iunie 2011, Organizația Internaţională a Muncii a adoptat la Geneva Convenţia privind munca decentă pentru personalul casnic, document care este cunoscut cu numele Convenţia nr. 189. Ziua de 16 iunie a rămas stabilită ca fiind Ziua internațională a lucrătorilor casnici.
Convenţia nr. 189 oferă protecţie specifică personalului casnic. Formulează drepturile şi principiile de bază şi cere statelor să adopte o serie de măsuri pentru a face ca munca decentă să devină o realitate pentru personalul casnic.
Conform Convenţiei, un lucrător casnic este „orice persoană angrenată în muncă la nivel casnic, în cadrul unei relaţii de angajare.”
Un lucrător casnic poate lucra cu normă întreagă sau cu jumătate de normă; poate fi angajat de o singură gospodărie sau de mai mulţi angajatori; poate locui în gospodăria angajatorului (lucrător intern) sau la propriul domiciliu (lucrător extern). Un lucrător casnic poate lucra într-o ţară fără să fie cetăţean al ţării respective. Tot personalul casnic este acoperit de prevederile Convenţiei nr. 189, chiar dacă ţările pot decide să excludă unele categorii, în condiţii foarte stricte.
În Europa există milioane de lucrători casnici, iar mai mult de jumătate dintre ei lucrează nedeclarați (la negru).
În multe cazuri, acești lucrători sunt plătiți sub nivelul salariului minim și nu întotdeauna beneficiază de asigurare de sănătate, concediu plătit, sau chiar timp liber.
Conventia nr. 189 urmărește să protejeze acești lucrători. Potrivit Convenției, activitatea lucrătorilor domestici este recunoscută ca muncă, iar personalului casnic îi este recunoscută aceeași protecție legală ca tuturor lucrătorilor în general.
