13% din populația României lucrează în străinătate. Lipsa forței de muncă și îmbătrânirea populației afectează PIB-UL național

30% din forța de muncă totală și 13% din populația României lucrează în străinătate, iar aceasta reprezintă Produsul Intern Brut pierdut al României, a declarat viceguvernatorul Băncii Naționale a României (BNR) Liviu Voinea, la conferința „10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană: de la coeziune la convergență”.

„Deși avem un șomaj de 5% astăzi, suntem departe de ocuparea deplină a forței de muncă și aceasta pentru că avem o problemă demografică foarte importantă despre care am vorbit foarte puțin până acum și anume: aproximativ 30% din forța de muncă și 13% din populația României lucrează în străinătate. Acestea sunt cifrele oficiale. Acesta este PIB-ul pierdut al României, am putea spune”, a afirmat Liviu Voinea citat de Agerpres.

Acesta a atras atenția asupra faptului că și acum, când se înregistrează rate de creștere economică peste potențial, România continuă să raporteze rate negative ale natalității. Problema îmbătrânirii populației afectează PIB-ul potențial, iar îmbătrânirea este dublată de o rată ridicată a persoanelor aflate în risc de sărăcie.

„De altfel, o estimare făcută de colegii noștri la bancă arată că o creștere cu 1% a ponderii populației cu vârsta de peste 65 de ani determină scăderea PIB-ului potențial cu 1,3%. Estimarea este făcută pe ultimii 12 ani și pe șase țări din regiune”, a arătat Voinea.

În acest context, oficialul BNR a subliniat că nivelul de trai și diferențialul de salarii continuă să explice valul de emigrație chiar pe fondul ratelor înalte de creștere economică, aceasta fiind o creștere inegală la nivel interregional și intergenerațional, dezechilibrată ca structură, care adâncește inegalitățile în  societate.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI
Distribuie acest articol