800 de grame de fructe și legume pe zi scad cu 31% riscul de moarte prematură, demonstrează un studiu britanic

După studiul publicat de cercetătorii americani de la Universitatea California de Sud, a cărui rezultate demonstrau cum un nou tip de dietă, ce mimează postul, ajută la slăbit și previne bolile asociate procesului de îmbătrânire, cercetătorii britanici de la Imperial College London vin și ei cu o veste bună în ceea ce privește alimentația, anunțând efectele benefice ale consumului regulat de fructe și legume.

Conform rezultatelor studiului britanic publicat în “International Journal of Epidemiology”, consumul a zece porții de fructe și legume pe zi poate ajuta la prelungirea vieții oamenilor, reducând cu 31% riscul de moarte prematură, aceștia estimând că un astfel de obicei sănătos poate preveni 7,8 milioane de decese premature în fiecare an, se relatează pe site-ul BBC.

Ce înseamnă zece porții de fructe și legume pe zi?

O porție de legume și fructe înseamnă 80 de grame, adică echivalentul unei banane mici, a unei pere sau a trei linguri cu vârf de spanac sau mazăre, nimic mai mult. În concluzie, circa 800 de grame de fructe și legume, consumate în fiecare zi, reduc riscul de moarte prematură cu până la 31%.

În plus, oamenii de știință au reușit să identifice fructele și legumele ce reduc riscul de cancer și boli de inimă, cum ar fi plantele verzi (e.g. spanacul), legumele galbene (e.g. ardeiul) și plantele crucifere (e.g. conopida), pentru reducerea riscului de cancer, merele, perele, citricele, salatele, plantele cu frunze verzi și cruciferele, pentru scăderea riscului de boli de inimă și de atac cerebral.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Cercetătorii britanici au folosit în cadrul acestui studiu informații obținute din 95 de alte studii care au avut ca scop analizarea obiceiurilor alimentare a două milioane de persoane.

“S-a demonstrat că fructele și legumele reduc nivelurile de colesterol, tensiunea și sporesc sănătatea vaselor de sânge și sistemul imunitar”, a declarat pentru BBC dr. Dagfinn Aune, unul dintre cercetătorii implicați în studiu. “Acest lucru se datorează rețelei complexe de nutrienți ce se regăsesc în acestea. Spre exemplu, ele conțin mulți antioxidanți, care pot reduce deteriorarea ADN și pot conduce la o scădere a riscului de cancer”, a mai adăugat specialistul.

Cercetătorii au descoperit că, în comparație cu persoanele care nu consumă zilnic fructe și legume, cei care consumă 200 de grame de fructe și legume pe zi reduc riscul de boli cardiovasculare cu 13%, în timp ce persoanele care consumă 800 de grame zilnic reduc acest risc cu 28%. Totodată, cu doar 200 de grame de fructe și legume pe zi, riscul de cancer este redus cu 4% iar riscul de moarte prematură cu 15%, pe când consumul a 800 de grame de fructe și legume zilnic reduce acest risc cu 13%, în cazul cancerului, și 31% în cazul morții premature.

OMS – Organizația Mondială a Sănătății recomandă tuturor un consum minim de cinci porții de fructe și legume în fiecare zi, adică echivalentul a cel puțin 400 de grame.

“Descoperirea noastră susține cinci pe zi, însă există beneficii mai mari în cazul unui consum mai mare”, a mai spus dr. Aune.

Distribuie acest articol