„Trăim pentru cărți. Misiune dulce în această lume dominată de dezordine și decădere.”
Filosoful și scriitorul italian Umberto Eco s-a născut la 5 ianuarie 1932, la Alessandria, în regiunea Piemont din nordul Italiei.
Tatăl său, Giulio, a fost contabil, apoi guvernul l-a recrutat pentru a participa la trei războaie. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Umberto și mama sa, Giovanna, s-au mutat într-un sat mic din zona muntoasă piemonteză. A fost educat ca romano-catolic în Societatea St. Francis de Sales, iar în operele sale, precum și în interviuri, a făcut referire la acest ordin și la fondatorul lui.
A studiat filosofia la Torino. În 1961, și-a luat doctoratul în estetică. După ce a introdus, pentru prima dată în Italia, semiotica arhitecturii la Universitatea din Florența, a devenit profesor de semiotică generală, din 1971, la Bologna. A fost, de asemenea, președintele Școlii Superioare de Studii Umaniste, Universitatea din Bologna, și membru onorific al colegiului Kellogg, Universitatea din Oxford.
Autor de romane, eseuri, tratate academice și cărți pentru copii, a publicat două eseuri, unul intitulat “Problema estetică la Toma D’Aquino” (1956), iar celălalt — “Dezvoltarea esteticii medievale” (1959). În același timp, a luat parte la toate cercetările avangardei italiene grupate în jurul revistei “Il Verri” și în jurul studiourilor experimentale ale Radioteleviziunii italiene.
Este cunoscut în special pentru romanul “Numele trandafirului” (“Il nome della rosa”, 1980), în care a combinat elemente de semiotică într-un cadru ficțional combinat cu analiză biblică, studii medievale și teorie literară. Romanul a fost publicat în limba italiană în 1980, cu titlul Il nome della rosa (Numele trandafirului), iar traducerea în limba română a apărut în 1984. Cartea a primit Premiul pentru cea mai bună carte a anului și Premiul Strega în 1981.
De atunci a scris mai multe romane, incluzând “Pendulul lui Foucault” și “Insula din ziua de ieri” (1994). Cel mai recent roman, “Cimitirul din Praga”, publicat în 2010, este un best-seller.
Alte romane publicate de scriitor sunt: “Baudolino” (2000), “Misterioasa flacără a reginei Loana” (2004), “Cimitirul din Praga” (2010). Pe lângă “Opera deschisă” (1962), reeditată în 1967, a publicat cu privire la arta contemporană o serie de experiențe ironice: “Diario minimo”, o lucrare consacrată culturii de masă; “Appocalittici e integrati” (1964), “La struttura assente” (1968), “Il superuomo di massa” (1976), “Trattato di semiotica generale” (1975), “Lector in fabula” (1979), “I limiti dell’ interpretazione” (1990), “Dire quasi la stessa cosa. Esperienze di traduzione”, 2003.
În topul cei mai mari o sută de intelectuali realizat de revista “Prospect”, a ocupat locul al doilea în 2005 și al 14-lea în 2008.
A murit la 19 februarie 2016.
