A încercat să dea 2.500 de euro șpagă în Italia unui carabinier, femeie condamnată la doi ani și opt luni de închisoare

O femeie în vârstă de 50 de ani, rezidentă la Prato, în Toscana, a fost recent condamnată la doi ani și opt luni de închisoare pentru tentativă de corupție, după ce a încercat să mituiască un carabinier cu suma de 2.500 de euro în numerar.

Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, femeia, de naționalitate chineză, a mai fost amendată cu 3.000 de euro, urmare a unei decizii definitive pronunțate recent de Curtea de Casație, care a confirmat sentințele anterioare ale instanțelor de la Prato și ale Curții de Apel din Florența.

Incidentul a avut loc acum trei ani când soțul femeii a fost oprit la un control rutier efectuat de carabinieri, fiind testat pozitiv la alcooltest; nivelul său de alcool în sânge depășea de aproape patru ori limita legală.

În momentul comunicării faptului că va fi denunțat pentru conducere sub influența alcoolului și că îi va fi suspendat permisul de conducere, soția a intervenit, scoțând 2.500 de euro din geantă și oferindu-i direct unuia dintre carabinieri.

Reacția militarului a fost promptă, acesta arestând-o pe loc pe femeie pentru tentativă de mituire, menționează Notizie di Prato.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

În motivarea deciziei, judecătorii Curții de Casație au evidențiat integritatea carabinierului, remarcând că suma oferită era superioară salariului său lunar, ceea ce intensifică gravitatea tentativei de corupție.

Femeia va sta doi ani și opt luni după gratii.

Distribuie acest articol