Accademia di Romania din Roma: Expoziție de artă contemporană în perioada 3 – 30 septembrie

În perioada 3 – 30 septembrie 2018, Accademia di Romania in Roma, în colaborare cu Liceo Artistico „Edgardo Mannucci” di Ancona, organizează Expoziția de artă contemporană care va fi constituită din Instalația monumentală „Creatio ultra tempus et spatium (Somnium Ankon) – verso la Dacia, approdo dell’Europa”.

Expoziția va fi vernisată pe 3 septembrie, ora 18:30 la Accademia di Romania in Roma.

Locul de expunere al instalației va fi porticul din curtea interioară a palatului.

Instalația monumentală „CREATIO ULTRA TEMPUS ET SPATIUM (SOMNIUM ANKON) – verso la Dacia, approdo dell’Europa” este realizată de studenții clasei a XII-a – Arte Figurative a Liceului Artistic „Edgardo Mannucci” din Ancona, cu ocazia marii expoziții dedicate comemorării Împăratului Traian: „Traiano. Costruire l’Impero, creare l’Europa”, care este în curs de desfășurare la Mercati di Traiano – Museo dei Fori Imperiali din Roma până în luna noiembrie 2018, cu ocazia împlinirii a 1900 de ani de la moartea acestuia.

Opera colectivă a tinerilor artiști este câștigătoarea Premiului „Edgardo Mannucci” care se adresează studenților la academiile de arte frumoase din Italia și din Europa.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Artiști: Stefania Angeloni, Gaia Brunelli, Arianna Cittadini, Jessica Fabbietti, Sara Luciani Di Bella, Naomi Santucci, coordonați de prof. Nicola Farina

La vernisaj, alături de reprezentanții Accademia di Romania, de cei ai liceului de artă „Edgardo Mannucci” din Anconași de cei ai Muzeului Tattile Omero, vor fi prezenți doamna Lucrezia Ungaro, directorul general al muzeului Mercati di Traiano – Museo dei Fori Imperiali din Roma și prof. Stefano Papetti (curator al colecțiilor din orașul Ascoli Pinceo și profesor la catedra de Muzeologie, Critică Artistică și Restaurarea Bunurilor Culturale de la Universitatea din Camerino), iar doamna Luminița Țăranu, autoarea instalației monumentale „COLUMNA – LA SPIRALE”, va intra în contact cu publicul și invitații evenimentului.

- Mai multe după publicitate -