Accident cumplit în Italia, un tânăr român de 25 de ani și-a pierdut viața

Un tânăr român în vârstă de 25 de ani, cu inițialele A.D., și-a pierdut viața în noaptea dintre miercuri spre joi, 23 iulie, într-un accident de circulație care a avut loc pe autostrada Milano – Varese, în apropiere de Legnano. Aflat la volanul mașinii, nu a observat la timp însemnele care avertizau că se făceau lucrări la partea carosabilă și a tamponat violent o autoutilitară.

Băiatul român era rezident la Campobasso și se deplasa în direcția Milano. La intersecția pentru autostrada A9, în jur de miezul nopții, tânărul șofer nu a observat indicatoarele care avertizau participanții la trafic că au loc lucrări la carosabil și a intrat cu viteză mare într-o autoutilitară a companiei care executa lucrările respective.

Muncitorii tocmai terminaseră reparațiile la zidul de beton care separă cele două sensuri de mers deoarece, numai cu câteva ore mai devreme, avusese loc un alt accident.

În urma impactului devastator șoferul a murit pe loc, iar mașina, o Alfa Romeo Giulietta, în a fost complet distrusă.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

La fața locului au intervenit pompierii din Busto Arsizio, personalul sanitar de la Crucea Roșie din Legnano și agenții poliției rutiere. În accident nu a fost implicat niciunul dintre muncitorii prezenți, dar pentru tânărul român nu a mai fost nimic de făcut, el a murit instantaneu.

Distribuie acest articol