Bărbat român își pierde viața în grav accident rutier, scos cu greu dintre resturile mașinii

Teribil accident rutier pentru un bărbat român în vârstă de 39 de ani, cu inițialele N.V. care și-a pierdut viața pe o stradă din nordul Italiei, la Montichiari, în provincia Brescia (Lombardia).

Accidentul a avut loc în noaptea de miercuri spre joi, 13 decembrie, pe strada Mantova, cu puțin înainte de miezul nopții. Conaționalul nostru se afla într-un autoturism Opel Mokka când de pe sens invers a fost lovit frontal de o mașină Lancia Y la volanul căreia se afla un bărbat în vârstă de 70 de ani.

Impactul a fost deosebit de puternic, românul nostru și-a pierdut pe loc viața. Intervenția pompierilor de la descarcerări a fost una dificilă, aceștia au scos cu greu trupul românului nostru dintre resturile mașinii zdrobite, care a fost transformată într-un morman de fiare. Identificarea bărbatului român a fost, de asemenea, nu tocmai ușoară.

Poliția rutieră încearcă să înțeleagă ce a stat la originea coliziunii și care a fost dinamica accidentului. Șoferul în vârstă de 70 de ani a fost grav rănit și este internat la Spitalul Civil din Brescia.

Distribuie acest articol