Accident grav în Italia, doi români resuscitați și transportați cu elicopterul la spital

Accidentul s-a petrecut miercuri, 18 noiembrie 2020, pe autostrada A13, în dreptul localității Rovigo din  regiunea Veneto. Potrivit publicației Il Gazzettino, în incident au fost implicați trei cetățeni români, iar doi dintre ei au suferit răni atât de grave încât paramedicii au fost nevoiți să-i resusciteze la fața locului.

Era ora 13:40, informează sursa citată, când o mașină Volkswagen Polo, la bordul căreia circulau trei persoane de naționalitate română, s-a lovit de parapetul metalic de pe marginea carosabilului, în dreptul kilometrului 63 de pe sensul de mers înspre nord. Nu se cunosc încă motivele pentru care șoferul ar fi pierdut controlul volanului, dar după ce aceasta a lovit parapetul, a ricoșat înapoi în mijlocul carosabilului, întorcându-se cu fața în sensul opus de circulație.

Chiar în acel moment se apropia cu viteză un TIR condus de un șofer de origine sârbă care, în ciuda tentativei de a frâna, n-a reușit să evite impactul cu mașina Volkswagen și a lovit-o din plin. Două persoane aflate la bordul autoturismului, un bărbat și o femeie, au suferit răni extrem de grave și la sosirea paramedicilor, acestea au fost resuscitate și intubate.

Mașina Volkswagen Polo și TIR-ul, implicate în accident. Foto: Il Gazzettino

Personalul medical a fost nevoit, de asemenea, să solicite un elicopter pentru a-i transporta pe conaționalii noștri cât mai repede la spitalul din Rovigo. Femeia se pare că a suferit răni grave în zona craniului, în timp ce bărbatulu i-au fost găsite politraumatisme și fracturi multiple în zona picioarelor.

Dramaticul accident, însă, nu s-a terminat acolo. La câțiva metri distanță de locul unde conaționalii noștri au fost răniți s-a petrecut un alt accident. Mai exact, o mașină de mici dimensiuni s-a lovit de o cisternă pentru transportul lichidelor alimentare care era oprită pe autostradă din cauza dramaticului eveniment petrecut puțin mai devreme.

Mașina implicată în cea de-a doua tamponarea. Foto: Il Gazzettino

Și în acest caz, șoferul autoturismului a suferit răni grave și a fost transportat la spital. Pe autostradă s-au format cozi lungi de circa 2 kilometri, mai precizează sursele locale.

SUSȚINE PUBLICAȚIA NOASTRĂ

Te-ar mai putea interesa

Publicitate
Susține publicația noastră!