O actriță din străinătate, născută în România, și-a regăsit mama după 34 de ani. Era în Italia

Povestea actriței de origine română, Adriana Ionica, este cea a miilor de copii adoptați în străinătate în anii ’90. Născută la Cluj-Napoca și părăsită de mamă într-un orfelinat, a fost adoptată de o familie din Marea Britanie devenind o actriță faimoasă după ce a jucat în serialul TV „The Syndicate” al lui Kay Mellor. Dorința ei dintotdeauna a fost să-și regăsească mama biologică pentru a ști care îi sunt rădăcinile și adevărata sa identitate. În primăvara acestui an a putut, în sfârșit, să o îmbrățișeze pe cea care i-a dat viață la vârsta de doar 16 ani.

Actrița Ionica Adriana

Actrița Adriana Ionica a descoperit recent identitatea mamei biologice, Valentina, precum și existența a două surori, Angela și Karina.

După ce a cunoscut-o personal pe Valentina, care are 50 de ani și locuiește acum în Sicilia, a decis să-și spună public povestea ei de viață. Părinții adoptivi, Cindy și Anthony, ambii în vârstă de 64 de ani, și-au propus să o găsească pe mama adoptivă a fiicei lor și datorită rețelelor de socializare au reușit să-și îndeplinească obiectivul. Născută în 1988, în România, actrița a fost plasată într-un orfelinat și apoi adoptată de cuplul englez, ceea ce i-a permis să-și schimbe complet viziunea asupra vieții.

Adriana Ionica în brațe la mama sa adoptivă

Valentina avea doar 16 ani când a născut-o și între timp a mai avut alte două fiice, Angela și Karina, care sunt și ele adoptate. Actrița engleză a dat de urma familiei la sfârșitul primului lockdown, în 2020, cu ajutorul rețelei de socializare Facebook, descoperind că Angela locuiește în California, în timp ce mama sa, Valentina și sora vitregă, Karina, locuiesc în Sicilia.

Pe Valentina a găsit-o pe Facebook mama adoptivă a Adrianei. „I-am scris și am întrebat-o dacă în 1988 a avut o fiică născută în Cluj-Napoca, România, și a spus da”, a povestit Cindy, retrăind acele momente emoționante.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

„Mama (adoptivă – n.r.) a venit fuga la mine strigând: ‘E Valentina, am găsit-o, e pe FaceTime (aplicație video pe telefon – n.r.)’”, a povestit Adriana Ionica. „Am fost atât de uluită încât nu am putut vorbi. Am zâmbit și am salutat”.

În aprilie, Ionica Adriana a plecat în Sicilia pentru a-și întâlni sora Karina și pe mama ei biologică care împlinea 50 de ani. „Nu m-am simțit niciodată în viața mea atât de emoționată ca în ceasul dinainte să o cunosc”, își amintește Ionica.

„Karina seamănă foarte mult cu mine. Mi-a fost teamă că mama mea se va simți rău revăzându-mă după toți acești ani. Eram atât de fericită și entuziasmată! Valentina și-a cerut scuze, în lacrimi, că m-a lăsat la orfelinat și a spus că și-ar fi dorit să aibă o situație mai bună pentru a mă păstra.”

Actrița Ionica Adriana împreună cu sora sa, Karina

Pentru a-i oferi fiicei sale Karina o viață mai bună, Valentina s-a mutat în Sicilia. În Italia și-a găsit un loc de muncă și și-a putut crește fiica cu dragoste, fără să-i lipsească nimic.

Distribuie acest articol