Adoptată de mică în Italia, Daniela își caută părinții: „Poate undeva, într-un colț de lume, există și familia mea”

„Am așteptat atât de mult această zi să vă pot spune și eu povestea mea, deși am mari emoții, încerc să le stăpânesc si sper din tot sufletul meu să am un final fericit.”

Așa își începe mesajul o tânără de origine română din Italia care a făcut, prin intermediul paginii Facebook The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitați ai României, un apel pentru a fi ajutată să-și cunoască părinții care au adus-o pe lume, dar și frații. Femeia a declarat că a fost adoptată de mică, dintr-un orfelinat din țara noastră, de către o familie italiană.

- Continuarea după publicitate -

„Numele meu la naștere a fost GHEORGHE DANIELA sunt născută la BUZĂU si adoptată dintr-un orfelinat din BUCURESTI. Sunt aici în căutarea părinților mei și a celor 6 frățiori”, a transmis tânăra.

Daniela Gheorghe când era copilă și adultă. Foto: The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitați ai României

Potrivit celor relatate de tânăra adoptată în Italia, în actele pe care le deține poate observa că numele părinților ei este Gheorghe Rodica și Gheorghe Vasile. Cu toate acestea, într-unul din aceste acte apare alt nume pentru mama ei, mai exact, Codina, dar nu are idee de ce există această neconcordanță.

„Până la 2 ani am crescut cu ei, după care am crescut la orfelinat până la 4 ani. Mai apoi am fost adoptată în Italia de o familie minunată care m-a iubit mai mult decât orice pe lume”, a mai adăugat Daniela.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

„De când am aflat despre destinul meu, am fost mereu curioasā sā-i cunosc pe pārintii și pe frații mei. Nu știu dacă și ei se gândesc la mine așa cum mă gândesc eu, dar tare mult mi-aș dori să îi gāsesc, poate undeva într-un colț de lume există și familia mea, sau cineva care să-i cunoască”, a mai precizat femeia.

Tânăra de origine română face astfel un apel către toți conaționalii noștri pentru a distribui mesajul ei, cu speranța că va ajunge, într-o bună zi, să-și îndeplinească visul.

„De aceea vă rog frumos să DISTRIBUIȚI anunțul meu cu toții sperând ca într-o bunā zi o să trăiesc și eu ca toți ceilalți copii acele clipe magice de neuitat. Vă mulțumesc tuturor!”

Trimite mai departe