Alertă în Italia! Care sunt cele 39 de orașe unde nivelul poluării a depășit cota maximă

Nivelul de poluare care în Italia este deosebit de critic în valea fluviului Po și în general, în orașele din nordul țării, a devenit din ce în ce mai mare, potrivit La Stampa citată de HotNews.

În anul 2017, în peste 39 de orașe, capitale de regiuni din Italia a fost depășită, cel puțin într-o situație oficială de monitorizare de tip urban, limita anuală de 35 de zile pentru particule fine, cu o medie zilnică de peste 50 de micrograme pe metru cub. Pe primele poziții ale clasamentului celor mai poluate orașe italiene se află cele din Nord, grav afectate de condițiile meteorologice din zona orașelor din bazinul fluviului Po. Frosinone este primul din Centru-Sud, plasat pe locul nouă în acest clasament.

Torino (în zona gara Grassi) conduce clasamentul cu un record negativ de 112 de zile cu nivel de poluare peste limite, fiind urmat de:

  • Cremona (zona Fatebenefratelli) cu 105,
  • Alessandria (zona D’Annunzio) cu 103,
  • Padova (zona Mandria) cu 102,
  • Pavia (zona Minerva), cu 101 de zile,
  • Asti (zona Baussano) cu 98 de zile
  • Milano (Senat), cu 97 de zile,
  • Venetia (zona Tagliamento) cu 94,
  • Frosinone (zona Scalo) cu 93,
  • Lodi (zona Vignati),
  • Vicenza (zona Italia) cu 90 de zile.

Situația este deosebit de critică în special în zonele din Valea Po

În 31 din cele 36 de capitale de provincie ale celor patru regiuni nordice (Piemonte, Lombardia, Veneto si Emilia Romagna) a fost depașită limita anuală de zi cu zi. Cele mai proaste valori ale concentrației medii anuale de pulberi în suspensie (PM10) se înregistrează la Torino (39 micrograme / metru cub de PM10), la Milano (37) și la Napoli (35), orașe care nu numai că le întrec la capitolul poluare pe celelalte din Italia, dar și pe surorile lor europene, cum ar fi Sevilla, Marsilia si Nisa.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

În provincia Campania: cele mai critice situatii s-au înregistrat la stațiile din orașul Caserta (De Amicis), Avellino (Alighieri) și la Napoli (căile ferate), unde s-a depășit limita zilnica de 50 micrograme / metru cub, respectiv, 53, 49 si 43 de ori.

În Umbria, mai precis la Terni, situația este de asemenea critică, cu 48 de zile de aer irespirabil.

În Friuli-Venezia Giulia cele mai poluate orașe sunt Pordenone (centru) și Trieste.

Situația a fost descrisă cu lux de amănunte în documentul “Mal’aria 2018 – Europa solicită, Italia răspunde?”, raportul privind poluarea aerului în orașele italiene prezentat luni, în ajunul summit-ului de la Bruxelles și destinat în special celor opt țări din UE amenințate de procedura de infringement, printre care se numără și Italia.

Pulberile fine sunt responsabile de mărirea nivelului de poluare, acestea sunt particule foarte mici cu un diametru reprezentând o fracțiune de milimetru. Printre sursele acestora se numără transportul, cele mai multe forme de combustie și anumite procese industriale.

Distribuie acest articol