Alte 4 regiuni din Italia au intrat în zona albă începând de astăzi. Noi reguli pentru deplasările pe timp de noapte în zona galbenă

Tot mai multe regiuni italiene vor scăpa de restricții în această lună și, după Sardinia, Friuli-Venezia-Giulia și Molise, patru noi regiuni au intrat în zona albă începând de luni, 7 iunie 2021, informează Sky TG24.

Potrivit sursei citate, Liguria, Veneto, Umbria și Abruzzo sunt cele patru regiuni care-și schimbă culoarea în alb astăzi și pentru care restricțiile vor fi minime.

Italia, în prezent, arată ca în imaginea de mai jos, în ceea ce privește culorile regiunilor.

Sursa: SKY TG24

Din 14 iunie 2021, în schimb, alte șase regiuni vor intra în zona albă, mai scrie pe site-ul televiziunii italiene.

Este vorba despre Lombardia, Lazio, Piemonte, Puglia, Emilia-Romagna și Provincia di Trento.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Prin urmare, începând de lunea viitoare, harta culorilor pentru regiunile din Italia va arăta ca în imaginea următoare:

Sursa: SKY TG24

Începând cu data de 21 iunie 2021, aproape toate regiunile din Italia vor avea culoarea albă, scăpând astfel de multe restricții.

Singura regiune care va rămâne în zona galbenă pentru încă o săptămână de la acea dată, deci până pe 28 iunie 2021, va fi Valle d’Aosta.

Sursa: SKY TG24

Între timp, tot începând de astăzi, 7 iunie, autoritățile italiene au decis să reducă cu o oră și restricțiile pe timp de noapte în regiunile din zona galbenă.

Astfel, deplasările în afara locuinței, fără un motiv întemeiat, vor fi interzise de la ora 00:00 până la ora 05:00. Până astăzi, această restricție începea de la ora 23:00.

În zona albă, în schimb, nu există restricții cu privire la deplasări și nici cu privire la orarul restaurantelor și barurilor.