„Am aflat că mama și frații mei sunt în Italia.” O tânără lăsată de mică la leagănul de copii își caută familia

O tânără în vârstă de 22 de ani, născută la Timișoara, își caută părinții. Lăsată la Leagănul de copii DGASPC din Timișoara, la 5 luni a fost dată în plasament la o familie până la vârsta de 19 ani, iar acum vrea să-i cunoască pe cei care i-au dat viață.

Ea a aflat că o bună parte din membrii familiei sale de origine s-ar afla în Italia:

„Mama mea se numește Morar Diana Ramona. Am aflat că mama și frații mei sunt acum în Italia”, a transmis tânăra într-un anunț publicat pe pagina The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitați ai României.

Morar Daniela consideră că a venit timpul să-și cunoască familia de origine, părinții săi adevărați, frații și surorile.

Ea mai știe că și bunica maternă, pe nume Pasulki Jovanka, s-ar afla în Italia.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Tânăra cunoaște, de asemenea, numele fraților săi: Morar Paul Ștefan, născut în anul 1991, Morar Sebastian Cristian, în 1995, (care acum locuiește în Germania), Morar Paula Cristina, născută în 1999 și Ana Maria născută în anul 2000.

Morar Daniela. Sursa foto: The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitați ai României

Daniela a specificat în anunțul său:

„Până la 5 luni am stat la Leagănul de copii din Timișoara DGASPC, apoi am fost luată în plasament unde am stat până la vârsta de 19 ani.

În toți acești ani am sperat ca într-o bună zi să apară și mama mea, am sperat să o pot strânge la pieptul meu și să-i povestesc totul despre mine și despre singurătatea din sufletul meu, dar din păcate nu a fost așa.

Vă rog, ajutați-mă să o găsesc, distribuiți anunțul meu în speranța că cineva o să își amintească și de mine, că exist și eu pe această lume!”, este mesajul transmis de tânăra româncă.

Despre mama sa mai știe că în anul 2001 avea domiciliul în Timișoara, str. Polona, Nr 2, Bl Cămin 6, Et1, Ap14, județul Timiș, unde stătea cu chirie.

Cine are informații care o pot ajuta să-și găsească părinții, este rugat să scrie un mesaj pe pagina Facebook „The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitați ai României”.

Distribuie acest articol