Ambasada României în Italia: Vom face totul pentru a avea la alegerile parlamentare cât mai multe secții de votare

În contextul alegerilor parlamentare din 5 și 6 decembrie 2020, Ambasada României în Italia a organizat miercuri, 30 septembrie, la ora 18.00, o întâlnire online cu reprezentanții presei de limba română și ai clerului din peninsulă.

Întâlnirea s-a înscris în demersurile misiunii diplomatice de a informa comunitatea românească referitor la desfășurarea votului în străinătate

În cadrul videoconferinței ambasadorul României în Italia, George Bologan, a precizat că organizarea procesului de votare la secții va depinde de evoluția epidemiologică a virusului Sars-coV-2 și există riscul ca multe administrații locale să nu permită organizarea scrutinului electoral. „Sunt primării care și-au dat deja acordul pentru înființarea secțiilor de votare unde românii să-și poată exprima votul în cadrul alegerilor parlamentare din decembrie și sunt primării reticente încă în ce privește această decizie”, a menționat ambasadorul român.

Votul prin corespondență, soluția simplă și sigură e exprimării votului de către românii din străinătate

Se recomandă așadar tuturor celor care doresc să-și exprime votul la alegerile pentru Parlamentul României, să opteze pentru votul prin corespondență, care elimină prezența fizică la urne și prezintă următoarele avantaje: posibilitatea de a vota de acasă printr-o procedură simplă și sigură; evitarea aglomerației de la secțiile de votare; evitarea costurilor deplasării la secția de votare. „Trebuie să avem în vedere că anul acesta este unul special, marcat de incertitudine, de exemplu autoritățile din Malta ne-au comunicat că nu vor permite organizarea alegerilor pe teritoriul comunității. Consider că este foarte importantă înscrierea cetățenilor români din Italia pentru opțiunea votului prin corespondență, care se poate face pe site-ul votstrainatate.ro”, a spus ambasadorul Bologan.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Vor trebui respectate măsurile de protecției adoptate de ambele țări

Reprezentanții presei prezenți la videoconferință au fost asigurați că ambasada României face toate demersurile necesare pentru organizarea pe teritoriul Italiei a aceluiași număr de secții ca la alegerile prezidențiale din noiembrie 2019, dar în contextul pandemiei cu coronavirus este necesar ca autoritățile diplomatice române să se conformeze atât măsurilor de protecție impuse de Italia, cât și de România. Numărul secțiilor de votare va fi stabilit până în jurul datei de 20 octombrie, după care va trebui validat de autoritățile italiene.

Autoizolarea impusă persoanelor care vin din România

În ce privește măsura adoptată de guvernul italian de impunere a autoizolării timp de 14 zile a tuturor celor care vin din România până pe 7 octombrie, ambasadorul George Bologan a precizat că autoritățile diplomatice române au făcut demersuri la Ministerul de Externe din Italia, dar decizia a fost luată de un comitet științific sanitar din cadrul Ministerului Sănătății și nu poate fi contestată. Autoizolarea de 14 zile a fost impusă și prelungită persoanelor care sosesc din țara noastră deoarece numărul rezidenților români din peninsulă este foarte mare, iar în primele săptămâni ale măsurii mulți au încercat „să fenteze” regulile, fapt care nu a trecut neobservat autorităților italiene. „S-au făcut anchete epidemiologice care au scos la iveală nerespectarea măsurilor de către unii conaționali ceea ce a dus implicit la prelungirea restricțiilor pentru cei care vin din România”, a precizat demnitarul român.

Importanța unei informări corecte

Românii din Italia sunt invitați să se informeze numai din surse oficiale și să evite distribuirea știrilor false în contextul alegerilor din decembrie 2020: „Vă rugăm să vă informați din sursele deschise ale Ambasadei României și ale Consulatelor Generale, de pe paginile de socializare ale acestor instituții – a spus ambasadorul George Bologan – să distribuiți informațiile propuse de către acestea, pentru o bună informare a comunității române din Italia.”

Distribuie acest articol