Ambasada României și Ambasada Republicii Moldova în Italia, eveniment comun dedicat celebrării Zilei Limbii Române

Ambasada României și Ambasada Republicii Moldova în Italia au sărbătorit la 31 august, printr-un eveniment comun, Ziua Limbii Române. Evenimentul, organizat cu sprijinul Asociației Dacia și al Cenaclului Literar Român de la Roma, s-a bucurat de prezența scriitoarei Eugenia Bulat, care a prezentat volumul „Călărașii și Renașterea națională. Mărturii. Evocări. Imagini”, se menționează într-un comunicat al Ambasadei României în Italia.

Scriitoarea a rememorat curajul și trăirile locuitorilor din raionul Călărași, ale căror mărturii sunt cuprinse în volumul prezentat și care prin eforturile lor au sprijinit revenirea la limba română și grafia latină, etape care au deschis calea către obținerea independenței Republicii Moldova.

Eugenia Bulat, autoarea volumului „Călărașii și Renașterea națională. Mărturii. Evocări. Imagini”. Sursa foto: Ambasada României în Italia

În intervenția sa, ambasadorul României în Italia, Gabriela Dancău, a arătat că Ziua Limbii Române, aniversată la aceeași dată atât în România cât și în Republica Moldova, reprezintă un prilej de prețuire a moștenirii lingvistice și culturale comune a celor două țări dar și a tuturor celor care cunosc, scriu, învață și vorbesc limba română, oriunde s-ar afla.

„Ne-am dorit ca prin această acțiune comună să evidențiem legătura specială dintre România și Republica Moldova, unite de aceeași limbă, patrimoniu spiritual comun și un destin european împărtășit” a precizat ambasadorul român.

Gabriela Dancău, ambasadorul României în Italia și Anatolie Urecheanu ambasadorul Rep. Moldova. Sursa foto: Ambasada României în Italia

Totodată, a transmis felicitări tuturor cetățenilor Republicii Moldova pentru Ziua Națională recent aniversată, precum și pentru reușita istorică de a obține statutul de stat candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană, reamintind sprijinul sincer și constant al României pentru parcursul european al țării, dar și pentru depășirea provocărilor cu care aceasta se confruntă ca urmare a impactului agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI
Ambasada României și Ambasada Republicii Moldova în Italia au sărbătorit la 31 august, printr-un eveniment comun, Ziua Limbii Române. Sursa foto: Ambasada României în Italia

Ambasadorul Rep. Moldova Anatolie Urecheanu a adresat felicitări numerosului public prezent, menționând însemnătatea deosebită a limbii române „care ne identifică și ne unește”.

Distribuie acest articol