Mesajul ambasadorului țării noastre în Italia cu ocazia zilei de 1 decembrie: „La mulți ani României și celor ce o prețuiesc!”

Cu ocazia Zilei Naționale a României, a avut loc la Roma un concert de excepție susținut de Orchestra Facultății de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara dirijată de Sebastian Felea, cu participarea violonistului Alexandru Tomescu. Evenimentul a fost organizat de Ambasada României în Italia, în colaborare cu Accademia di Romania in Roma și cu sprijinul Consiliului Județean Timiș.

Cu această ocazie, ambasadorul României în Italia, George Bologan, a transmis următorul mesaj:

Dragi compatrioți,

La ceas aniversar al României Mari, vă fac și ne fac urarea să avem conștiința oamenilor care ne-au modelat istoria. În lungul carierei mele în Italia, am apreciat mereu oamenii de caracter și onestitatea, am fost onorat să fiu ambasadorul românilor care își cinstesc numele și demnitatea. Ceea ce vă decide puterea și valoarea în lume este energia proprie a sufletului românesc, nealterat de toxicitatea răutăților.

Sărbătorirea Zilei Naționale este un moment de bucurie, dar și un moment de reflecție. Istoria este energia generatoare a unui neam, inspirați-vă din cei care au avut curajul să schimbe soarta neamului, ei nu au stat pitiți, deoparte. Istoria nu este doar un șir de biografii, este în primul rând un șir de fapte, iar faptele care fac istorie înseamnă acțiuni inspirate din valori, din idei, din proiecte care au afirmat poporul român și nu l-au izolat.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Atmosfera morală a unui popor va face ca el să fie respectat, nu vom fi respectați dacă doar vom povesti despre figurile mari din istorie, vom fi apreciați prin felul nostru de a avea curajul să ne hotărâm destinul așa cum au făcut-o generațiile Școlii Ardelene, pașoptiștii, tinerii din decembrie 1989, cei care au reinventat acest popor, raportându-se mereu la valorile europene.

În nenumăratele întâlniri pe care le-am avut în Italia, de câte ori am vorbit despre profunzimea poporului român, mă simțeam emoționat când reacția interlocutorului aprecia buna-cuviință a românilor.

Să ne luăm vrednicia și omenia drept veșmânt de sărbătoare și să ne facem meseria de oameni în lume. Și la final, îmi permit de la suflet către suflet, cum mi-am dorit mereu să fie relația dintre noi, să vă reamintesc că viața are doar un singur sens. Dați rost vieții! Bucurați-vă de acest dar minunat! Feriți-vă de răutăți!

Am satisfacția împlinită, de-a fi făcut să răsune în inima Romei imnul României, cu ocazia vizitei de stat din 2018 și să fie luminată Columna lui Traian în culorile drapelului național.

Azi mă bucur că am reușit să avem aici acești studenți și nu doar pentru că Timișoara va fi capitală cultural europeană, ci pentru că cei care au decis destinul neamului au făcut-o cu gândul la generațiile următoare, la tineri. Sunt tinerii din Timișoara, la fel cum au fost tinerii toți tinerii din decembrie 1989, datorită cărora mulți au putut să aibă un viitor mai bun.

Memoria este scurtă, nu o uitați, este un păcat! Mai mult decât discursuri avem ca în fața talentelor negative să susținem, să încurajăm talentele adevărate care reprezintă valoarea, prin ceea ce sunt și fac, nu prin formă fără fond. România va fi, dragi tineri, ceea ce veți face voi din ea. Vă doresc să aveți mereu curajul de a fi de partea binelui într-o lume în care relativismul și iubirea de sine fac ca omul să fie volatil și superficial.

Să fim purtători demni în lume al numelui de român și să știm să valorificăm șansa întâlnirii cu istoria! La mulți ani României și celor ce o prețuiesc!”