Un american studiază la Galați impactul reintegrării românilor reveniţi din străinătate

Un profesor american efectuează un studiu sociologic legat de modul cum se reintegrează în comunitate românii plecaţi să muncească în străinătate, relatează Adevărul.

Gerard Weber (52 de ani), profesor universitar la Bronx Comunity College of the City University of New York, s-a stabilit de câteva luni la Galaţi şi face un studiu sociologic asupra impactului pe care-l au românii reveniţi din străinătate în comunităţile locale de unde au plecat.

Deşi abia şi-a început studiul, Gerard a constatat până acum că, în cea mai mare parte, românii care revin din străinătate îşi deschid mici afaceri şi contribuie la dezvoltarea zonei de unde provin, dar se lovesc constant de birocraţie, corupţie şi lipsa de viziune a autorităţilor.

„Mulţi dintre cei cu care am discutat mi-au sugerat să studiez impactul migraţiei românilor în alte ţări, dar şi în alte oraşe mai dezvoltate şi mai puternice economic din ţară, cum ar fi la Cluj, Braşov, Bucureşti şi Timişoara, dar cred că la fel de important este să fie cunoscut şi impactul pe care îl au cei care decid totuşi să se întoarcă de unde au plecat. Mă interesează să ştiu cum se descurcă cei care se hotărăsc să revină într-un oraş mai mare, cum este Galaţiul, unde s-ar putea angaja, mai ales dacă nu au strâns suficienţi bani unde au fost plecaţi. Practic, mă interesează impactul capitalismului în comunitate din punct de vedere social”, spune profesorul american despre noul studiu la care lucrează.

Studiul va sta la baza unei cărţi pe care o va scrie în perioada următoare, prin intermediul căreia americanii vor afla multe din neajunsurile cu care se confruntă românii care decid să se întoarcă în locurile de baştină.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI
Distribuie acest articol