Apelul unei românce din Italia, pentru a-și găsi fiul dispărut. De la 1 aprilie nu mai știe nimic de el

Ștefan Găliceanu, un tânăr român în vârstă de 29 de ani și care locuiește în orașul italian Arezzo, provincia cu același nume din Toscana, este căutat cu disperare de familia sa de la data de 1 aprilie 2024, când a plecat de acasă cu mașina, un autoturism Ford Fiesta de culoare albastru închis, cu număr de înmatriculare DP523EE.

Stefan Galiceanu

Familia conaționalului nostru a denunțat la autorități dispariția acestuia, exprimându-și îngrijorarea că ar putea fi în dificultate, având în vedere că nu avea la el nici telefonul, nici documentele personale, ci doar permisul de conducere.

Clara, mama lui Ștefan, a vorbit miercuri, 25 aprilie, despre dispariția fiului său și în cadrul emisiunii „Chi l’ha visto?” de pe postul de televiziune Rai 3, subliniind că acesta traversează o perioadă dificilă în viața sa.

Ștefan este descris ca fiind înalt de 1,80 m, cu ochi verzi, păr castaniu și piercinguri în lobii ambelor urechi. El este asociat cu tatăl său într-o afacere în domeniul construcțiilor.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI
Screenshot 2024-04-25 123143
Sursă: Chi l’ha visto?

Autoritățile solicită oricui ar avea informații despre locul unde s-ar putea afla Ștefan să contacteze forțele de ordine.

Apariția sa recentă în cadrul emisiunii televizate a sporit speranțele familiei că cineva îl va recunoaște și va oferi detalii care ar putea ajuta la găsirea lui.

Distribuie acest articol