Apelul unei românce pentru a-și găsi fratele plecat în Italia din 2013: „Rog oamenii ce văd acest mesaj să m-ajute să-mi găsesc fratele”

Todor Cristinel, bărbat român în vârstă de 35 de ani, originar din județul Covasna, a plecat la muncă în Italia în anul 2013, în localitatea Pescara sau împrejurimi iar familia sa nu mai știe nimic de el.

Din acest motiv, sora lui Cristinel, Ana Maria Todor, a decis să facă un apel către românii plecați peste hotare și în special cei din Italia, pentru a o ajuta să-și găsească fratele. Apelul a fost publicat pe grupul ROMANI DIN ITALIA de către Ana Maria, în data de 26 februarie 2018:

„Bună seara, românilor plecați peste hotare. Am o rugăminte la toți oamenii ce văd acest mesaj, să mă ajute să găsesc persoana asta, e fratele meu: e plecat din 2013 în Italia, Pescara, și nu mai știm nimic de el. Vă rog mult contactați-mă aici sau la numărul 004915175471549; el se numește Todor Cristinel. Vă mulțumesc anticipat, Todor Ana Maria. Vă rog foarte frumos distribuiți acest mesaj, dragii mei români, poate îl găsim! Vă mulțumesc mult!”, scrie sora bărbatului român în anunțul publicat aici.

Cristinel Todor. Sursa foto: Facebook

Potrivit celor declarate de Ana Maria, ea se află în Germania în momentul de față și a mers la Ambasada Italiei din Germania pentru a face o procură pentru ca acest caz să poată fi preluat de autoritățile italiene.

Oricine are informații despre acest bărbat este rugat să o contacteze pe Ana Maria Todor pe contul său de Facebook aici sau la numărul de telefon: 004915175471549

UP SERVICE DESPĂGUBIRI
Distribuie acest articol