Arezzo: copil român de 18 luni cade pe fereastră de la o înălțime de 5 metri

Un copil român de numai un an și jumătate a căzut de la o înălțime de 5 metri după ce s-ar fi cățărat pe fereastra apartamentului în care locuia cu mama sa și doi frățiori, dintre care un frate geamăn și unul puțin mai mare decât cei doi gemeni.

Nefericitul eveniment a avut loc în această dimineață de duminică, 6 iulie 2017, într-un apartament din via Fonte Veneziana, în localitatea Arezzo, apartament care aparține de Caritas, relatează presa locală.

Potrivit celor declarate de mama copilului, o femeie română de 37 de ani, unul dintre copiii săi gemeni s-ar fi cățărat pe pervazul ferestrei și ar fi căzut în gol de la o înălțime de 5 metri în timp ce aceasta dormea.

Cel care a dat alarma a fost paznicul clădirii Caritas, acesta chemând imediat ambulanța și polițiștii la fața locului. Conform celor declarate de presa locală, copilul nu și-a pierdut cunoștința în urma accidentului, acesta fiind transportat cu ambulanța la spitalul San Donato din Arezzo, unde medicii l-au stabilizat și apoi au decis să-l transfere, cu cod galben de urgență, la spitalul de pediatrie Meyer din Firenze.

Copilul a suferit în urma căzăturii un politraumatism dar în aceste momente starea sa de sănătate pare a fi stabilă.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Mama copilului a fost dusă la secția de poliție din Arezzo unde a fost interogată de polițiști iar procurorul Angela Masiello a dat ordin ca apartamentul unde femeia română și cei trei copii locuiau să fie sechestrat până la încheierea anchetei.

De asemenea, procurorul Masiello a mai dat ordin ca cei trei copii ai femeii românce să fie preluați de asistenții sociali din localitate, în mod pr.

Distribuie acest articol