Arezzo – român bătut cu ciocanul, încercând să oprească furtul propriei mașini.

Tentativă de furt transformată în tentativă de jaf armat, ieri seară, în satul Rigutino, din Arezzo, unde un cetățean italian a fost surprins de un bărbat de origine română, rezident la Arezzo, în timp ce bărbatul italian încerca să-i fure furgonul, un Fiat Scudo, care românul îl folosea pentru muncă.

C. G., 47 de ani, originar din Sicilia dar rezident și el la Arezzo, cu alte precedente penale la dosar, încerca să fure furgonul conaționalului nostru P. F., în vârstă de 34 de ani, când acesta din urmă, observând intențiile bărbatului italian, a intervenit încercând să-l oprească dar fără nici o șansă, fiind lovit de infractor cu un ciocan de zidărie.

Chemați la fața locului, carabinierii au început investigațiile, reușind să găsească în această dimineață bărbatul de origine italiană în preajma spitalului ”San Donato” din Arezzo, de unde a fost luat în arest și închis în așteptarea deciziilor judecătorești de la tribunalul din Arezzo, scrie ziarul online InformArezzo.com

Distribuie acest articol