Un artist român pictează 12 icoane uriașe în una dintre cele mai mari biserici din Italia

Un pictor român, pe nume Iulian Roșu, realizează în aceste zile 12 icoane de mari dimensiuni în una dintre cele mai cunoscute biserici din Milano, Chiesa Cattolica Parrocchiale Basilica dei Ss. Nereo e Achilleo, din Viale Argonne, nr. 56.

Artistul român pictează 12 icoane uriașe, de câte 20 de metri pătrați fiecare, pe tema adventului (perioada celor patru săptămâni de dinaintea Crăciunului în calendarul romano-catolic) și a Postului Mare. Patru icoane sunt deja finalizate, iar restul sunt în lucru, scrie Skytg24. Tehnica utilizată în acest caz de Iulian Roșu implică utilizarea a peste 350 de gălbenușuri de ou și o serie de pigmenți foarte rari, care conferă lucrărilor sale o lumini și culori deosebite.

Icoană pictată de Iulian Roșu. Foto: Skytg24

Inițiatorul proiectului este preotul paroh, Don Luigi Panzeri, convins că din pandemie se poate ieși prin frumusețea declinată în dragostea pentru aproapele nostru, pentru Hristos și, în acest caz, și pentru artă.

Iulian Roșu s-a născut la data de 6 noiembrie 1975, la Brăila și a absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, cu specializarea Teologie și Pictură Sacră. Din întâlnirea cu Dan Mihail Ivanovici (directorul Institutului Român de Restaurare), s-a născut predilecția sa pentru tehnica frescei, pe care Iulian a aprofundat-o, rafinând-o manual.

Unele dintre icoanele sale sunt expuse în biserici și case private din Italia, Anglia, precum și din Georgia și Statele Unite. Tema sa artistică include în mare parte secvențe din tradiția creștin-bizantină. VIDEO AICI.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI