Artistul Ion Paladi la Torino: Prin cântecul meu alin dorul românilor plecați în străinătate

Cântărețul de muzică populară Ion Paladi și copiii din Huruiești, județul Bacău, au participat duminică 19 ianuarie, la Festivalul Florile Dalbe organizat de Daniela Ladaru la Torino, eveniment care a avut drept scop prezentarea de tradiții și obiceiuri de iarnă românești.

Într-un frumos interviu realizat de Florentina & Mihai Bursuc și Irina Tancau la Torino, artistul moldovean Ion Paladi a mărturisit că prezența sa la spectacolele organizate în comunitatea românească și cea moldovenească din Italia alină dorul românilor plecați departe de casă și de meleagurile dragi.

„Este o bucurie, o plăcere și o mare onoare pentru mine să mă aflu la Torino – a declarat artistul – la acest minunat festival care promovează tot ce avem mai frumos: folclorul, tradițiile și obiceiurile strămoșești, de acasă.” Românilor de dincoace și de dincolo de Prut, care sunt plecați peste hotare, artistul le-a trimis următorul mesaj: „Să nu uite de unde au pornit, de unde au plecat, de rădăcinile de-acasă, să nu uite de tradițiile și obiceiurile strămoșești și să nu uite niciodată că sunt români!”

Ion Paladi a susținut de-a lungul anilor nenumărate concerte pentru românii din străinătate, „am cântat în întreaga Europă, în America și chiar la Moscova, iar pe 9 februarie voi fi la Londra împreună cu orchestra maestrului Nicolae Botgros.”

Ion Paladi este un interpret de muzică populară născut la 10 octombrie 1984, la Chișcăreni, în Republica Moldova. A început să cânte de mic copil, împreună cu frații săi și la îndemnul tatălui care și el cocheta cu muzica populară. În industria muzicală a debutat în 2004, iar în 2007 a lansat albumul „Bine-i șade mesei mele”, prima sa colaborare cu orchestra națională „Lăutarii” condusă de Nicolae Botgros. La 26 martie 2009 este decorat cu titlul onorific „Artist emerit” de către președintele Republicii Moldova. Din albumele consacrate ale artistului enumerăm: De la inimă la lume (2004); Pe mine mă cheamă Ion (2006); Bine-i șade mesei mele (2007); Dorul Basarabiei (2013).

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Video realizat de Florentina & Mihai Bursuc.

Distribuie acest articol