Asociația Românilor din Italia nu susține protestul diasporei din 10 august de la București

Asociaţia Românilor din Italia (ARI), cu sediul la Roma, anunță public printr-un comunicat transmis agenției de presă Agerpres, că nu susţine manifestaţia de protest a diasporei din 10 august de  la Bucureşti.

Asociația Românilor din Italia este înființată și condusă de Eugen Terteleac iar în textul comunicatului său, biroul de comunicare al asociației precizează:

În numele membrilor Asociaţiei Românilor din Italia (ARI), am hotărât în urma a mai multor consultări pe care le-am avut, să nu participăm la organizarea acestui miting, motivele principale fiind lipsa de dialog şi consultări între organizatorul principal şi mediul asociativ al românilor din afara graniţelor.

Suspectăm că acest miting este unul politizat şi datorită faptului că din obiectivele publicate în presă şi pe reţelele de socializare, singurul scop este “dărâmarea” guvernului.

Considerăm că un astfel de miting ar fi putut fi organizat în an centenar şi în mod simbolic ar fi însemnat reunirea diasporei cu ţara. Ar fi fost un bun prilej pentru obţinerea unor drepturi şi programe în beneficiul românilor din străinătate şi al României pe ansamblu.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

ARI ar fi prezentat câteva/următoarele cerinţe statului român:

– program pentru recunoaşterea titlurilor de încadrare în câmpul muncii pentru muncitorii români care au învăţat o meserie în străinătate şi nu deţin o diplomă; mulţi dintre aceştia nu se reîntorc în ţară întrucât nu le este recunoscută legal formarea, know-how şi experienţa acumulată;

– promovarea în diaspora a programului pensiilor retroactive şi elaborarea unui sistem de contractare şi plată la zi în beneficiul sutelor de mii de muncitori români care muncesc la negru în străinătate şi nu cotizează la nici un sistem naţional de pensii (străinătate sau în România);

– reprezentare în Parlamentul României la fel ca şi ceilalţi români trăitori în ţară: un deputat la 73.000 diasporeni şi un senator la 163.000 diasporeni;

– dreptul la vot şi implementarea votului electronic;

– program pentru atragerea şi sprijinirea oamenilor de afaceri români din străinătate, ţinând cont că doar în Italia sunt peste 40.000;

– program pentru reîntoarcerea şi atragerea forţei de muncă, români din diaspora, ţinând cont că România se confruntă deja cu o criza a forţei de muncă.

Considerăm, totodată, că protestul diasporei organizat în forma actuală, divizează în continuare societatea românească şi întăreşte ura care este alimentată prin manipularea opiniei publice cum s-a întâmplat şi cu alte ocazii în care diaspora a fost folosită ca şi “instrument” în lupta politică.

Propunem organizatorilor şi autorităţilor, în cazul în care se va desfăşura în continuare protestul din 10 august, accesul în Piaţa Victoriei şi numărătoarea participanţilor să fie separate; românii din diaspora care dovedesc prin prezentarea unui document domiciliul/rezidenţa în străinătate, accesul separat de ceilalţi participanţi care vin să fie solidari cu diaspora sau pur şi simplu, participanţi la protest.

Semnează: Biroul de comunicare ARI

Distribuie acest articol