Autocar cu români din Italia oprit la frontieră, au plecat spre țară prin Grecia ca să scape de izolarea la domiciliu

Un număr de 21 de cetăţeni români plecați din Italia au lungit drumul spre casă, cu scopul de a nu fi puși în izolare la domiciliu timp de 14 zile. Ei au plecat cu un autocar în Grecia şi au intrat în România pe la punctul de frontieră Giurgiu-Ruse, informează Agerpres.

„Un număr de 21 de cetăţeni români care s-au întors marţi în ţară prin PTF Giurgiu-Ruse, într-un autocar ce a venit din Italia prin Grecia, au intrat în carantină pe raza municipiului Giurgiu, urmând a li se recolta probe biologice ce vor fi transmise Institutului Naţional de Boli Infecţioase ‘Prof. Matei Balş'”, se arată într-un comunicat de presă transmis marţi de prefectul judeţului Giurgiu, Aneta Matei.

Autocarul efectua şi operaţiuni de coletărie, motiv pentru care s-a luat măsura „decontaminării acestuia şi a remorcii, a sigilării şi depozitării pe o platformă izolată din incinta zonei de carantinare”, toată zona fiind supravegheată de forţe din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Giurgiu.

„Au plecat cu feribotul în Grecia şi din Grecia au venit la Giurgiu, prin Bulgaria, au vrut să traverseze punctul de trecere al frontierei Giurgiu. Sunt 21 de pasageri, toţi în carantină”,  a declarat și Marcel Vela, ministrul de Interne al României.

Autorităţile fac apel la responsabilitate şi avertizează că românii care mint cu privire la locul din care se întorc în ţară vor răspunde penal. În prezent, persoanele care vin din zonele de focar cu coronavirus intră automat în izolare la domiciliu sau în carantină.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Numărul de cazuri cu coronavirus în România a ajuns la 28.

Inspectorul general al Poliţiei de Frontieră Române, Ioan Buda, a afirmat că din 23 februarie şi până în 10 martie peste 40.000 de persoane care au avut punct de plecare sau au tranzitat Italia au intrat în România.

„Până în prezent, din Italia sau cei care au tranzitat Italia şi au ajuns în România, din 23 februarie până în prezent, au intrat în ţară 40.612 persoane, dintre care peste 34.000 sunt români şi 3.800 sunt italieni, iar 2.500 – alte cetăţenii”, a declarat Ioan Buda, la sediul Ministerului Afacerilor Interne.

Distribuie acest articol