Autocar cu români și moldoveni care se întorceau din străinătate, transformat în scrum pe autostradă

Un autocar în care se aflau 60 de pasageri, cetățeni moldoveni și români, s-a transformat în scrum după ce a luat foc pe o autostradă din Austria.

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE), incidentul s-a produs luni, în jurul orei 14:00.

Autocarul se întorcea din Spania și se îndrepta spre România și Republica Moldova. Din fericire, nici o persoană nu a avut de suferit în urma acestui incident.

„Pasagerii au fost evacuați în siguranță imediat ce a fost observat fumul, nimeni nu a fost rănit. În aproximativ 10 minute, autocarul a fost complet distrus de flăcări”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene din Moldova, Igor Zaharov citat de Ziarul Național.

Captură de ecran 2023-08-01 110420

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Conform aceleiași surse, pasagerii au fost conduși de poliție la o benzinărie din apropierea locului producerii incidentului.

Acolo, oamenii au așteptat un alt autocar care i-a dus mai departe spre România și Republica Moldova.

Zaharov a mai spus că „la momentul de față, urmează să identificăm dacă pasagerii dispun de documente de călătorie, dacă acestea nu au fost deteriorate, pentru a putea să-și continue calea spre destinația finală.

În caz contrar, vor fi întocmite titlurile de călătorie și înmânate cetățenilor moldoveni. Ambasada continuă să fie în contact cu cetățenii Republicii Moldova și să acorde asistența necesară.” VIDEO mai jos:

Incidentul a pus în evidență problemele potențiale cu care se confruntă cetățenii care se întorc acasă după ce și-au petrecut o perioadă în străinătate, subliniind importanța măsurilor de siguranță atunci când vine vorba de călătorii lungi cu autocarul.

Distribuie acest articol