Badantă italiancă, a înșelat bătrâna pentru care lucra cu peste 5.000 de euro. Condamnată la închisoare

În pragul disperării, o pensionară italiană cu un soț invalid a apelat la ajutorul unei badante în vârstă de 50 de ani, originară din Parma (Emilia-Romagna), care s-a arătat în condiții financiare precare.

Căldura sufletului a împins-o însă pe drumuri înșelătoare, fiind înduplecată nu doar să îi închirieze un apartament, ci și să îi împrumute bani și să îi permită folosirea mașinii personale, toate fără nicio compensație.

Un lanț de decizii nefericite, luate în intervalul aprilie-iunie din anul 2018, i-a adus bătrânei un prejudiciu de aproape 5.500 de euro, relatează ziarul Gazzetta di Parma.

Încrederea excesivă s-a dovedit a fi dezastruoasă astfel pentru pensionară. În ciuda încercărilor de recuperare a mașinii pe cale amiabilă, aceasta a fost nevoită să recurgă la măsuri legale.

Victima pensionară i-a permis badantei să își îndeplinească rolul de a avea grijă de soțul ei invalid fără a semna un acord formal.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

În schimb, contractul de închiriere a apartamentului era perfect legal. Deși asistenta promisese să plătească o chirie lunară de 400 de euro începând cu luna aprilie 2018, nu a achitat nicio sumă.

Ca și cum această situație nu era suficientă, pensionara a ajuns să-i împrumute badantei italience aproape 4.000 de euro în decursul a numai două luni.

Însă badanta a continuat să o asigure că va primi bani de la diferite surse, printre care o societate financiară, două cooperative sociale și chiar și o bancă, promisiuni care s-au dovedit a fi doar minciuni.

Îngrijitoarea, care avea și un complice în vârstă de 52 de ani, originar din Napoli, a fost acuzată de înșelăciune și delapidare, fiind condamnată  recent la 4 luni și 15 zile de închisoare, plus o amendă de 450 de euro.

Distribuie acest articol