Pentru zece luni de zile, Carmen, o femeie de 30 de ani, originară dintr-un mic sat de lângă Lima (Peru), a dormit pe un pat improvizat într-un depozit plin cu moloz și unelte de lucru, împreună cu fiul ei minor și alți 30 de conaționali peruani, plătind o „chirie” abuzivă de 380 de euro pe lună. Asta în timp ce lucra ca badantă pentru o pensionară care o plătea cu numai 2 euro pe oră.
Carmen a traversat momente foarte dificile împreună cu fiul ei, Marcos, și în ultimele nopți a ajuns să doarmă pe stradă, relatează Corriere della Sera.
Însă, obișnuită să lupte, Carmen vede partea plină a paharului: „Nu mă plâng. Nu există oameni răi în povestea mea aici, în Italia, ci oameni care au încercat să mă ajute, din puținul pe care îl aveau.”
În Peru, soțul ei, cu probleme psihice, îi maltrata grav pe amândoi. Carmen poartă încă o cicatrice pe față, în timp ce micuțul are arsuri pe piele pe tot corpul. Bătăile frecvente și riscul că i-ar putea lua copilul au obligat-o să fugă în Italia. În septembrie anul trecut, Carmen a venit la Milano cu câțiva bănuți în buzunar, a solicitat azil și recent a primit permis de ședere.
„Nopțile în depozit erau groaznice și prețurile o rușine, dar omul care ne-a subînchiriat acel loc ne-a oferit o alternativă, era mai bine decât în stradă. În fond, nici el nu trăiește în condiții mai bune…”. Îl scuză aproape.
Face același lucru cu bătrâna pe care o îngrijește în zona Precotto și care îi plătește munca doar cu 2 euro pe oră: „Într-un fel, ne-a salvat viața pentru că este singurul loc de muncă pe care l-am găsit, fără acte. Îi mulțumesc, este o bătrână simpatică, trăiește și ea în condiții precare. Nu cred că poate plăti mai mult.”
În luna iunie, proprietarul legitim al depozitului a descoperit „subînchirierea” abuzivă și a chemat forțele de ordine pentru a evacua cele 30 de persoane care dormeau acolo, Carmen și fiul său, Marcos, speriați, rămân pe drumuri.
În acele zile, bătrâna și-a fracturat femurul. Neputându-se descurca singură, i-a cerut lui Carmen să doarmă la ea pentru o vreme, în singurul spațiu liber din casa ei: debaraua. Acolo, Carmen a așezat o saltea, puținele lucruri pe care le are cu ea și jucăriile de pluș ale micuțului. Pentru ei, debaraua bătrânei a fost o binecuvântare, chiar dacă una temporară.
Pe 28 iunie, a primit permisul de ședere și puțin după aceea, bătrâna și-a scos ghipsul; nu mai avea nevoie de îngrijiri 24 de ore din 24 și duminica trecută, Carmen și fiul ei au fost trimiși din nou în stradă, în timp ce UVI (Unione Volontari per l’Infanzia), organizația non-profit care îi sprijină și care l-a primit pe băiat într-un fel de spațiu de joacă pentru câteva ore pe zi, se străduia să ceară ajutorul instituțiilor.
„Pentru solicitanții de azil, responsabilul pentru primirea în Centrele de primire este Prefectura; când se acordă o formă de protecție, aceasta trimite refugiații în centrele Sai, care sunt adăposturi sau mici centre gestionate de primării, dar finanțate tot de stat, aproximativ 500 pentru orașul Milano”, au explicat cei de la Primăria orașului Milano.
„Pentru a compensa lipsurile în sistemul de primire în fața cererii ridicate, a fost creat un proiect suplimentar, Lg Net (asistență de urgență pentru solicitanții de azil)”; însă cele 70 de locuri disponibile sunt în prezent toate ocupate.
În așteptarea unei analize legale mai detaliate a documentelor care va fi realizată în zilele următoare, după două nopți petrecute pe străzi, de marți, 18 iulie, mama și fiul sunt găzduiți de un Centru de primire (gen dormitor) din centrul orașului, unde pot sta de la 20:00 seara până la 08:00 dimineața.
„Sper să găsesc un loc de muncă bine plătit și sper ca eu și fiul meu să primim un loc mai bun unde să locuim, dar deja acesta este valoros. În viață, recunoștința este o valoare și ne ajută să mergem înainte”, a spus îngrijitoarea peruană.
