Badantă română ucisă de o mașină în Italia după ce a coborât din alt autoturism. Ambii șoferi declarați nevinovați

Victoria Ionela Plaiu avea numai 29 de ani, era originară din Gura Humorului, dar locuia în orașul italian Vasto, provincia Chiesti din Abruzzo, și lucra ca îngrijitoare în localitatea Roccavivara din provincia Campobasso (Molise).

În urmă cu aproape trei ani, viața Victoriei a fost curmată de o mașină după ce a coborât din alt autovehicul, pe Strada Statală 650 Trignina.

Potrivit ziarului Quotidiano di Molise, tânăra româncă a coborât pe strada menționată mai sus dintr-un Fiat Ducato, condus de F.S., un bărbat italian în vârstă de 67 de ani.

Acesta din urmă a declarat că o conducea pe Victoria la locul de muncă, dar pe drum au avut unele discuții, iar ea a decis să coboare din autovehiculul său.

Imediat după aceea, un autoturism Fiat 600, condus de un tânăr italian de 36 de ani, cu inițialele V.A., a lovit-o în plin pe îngrijitoarea română.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI
Mașina care a lovit-o pe conaționala noastră. Foto: Vasto Web

Șoferul a oprit imediat și a încercat să-i ofere primul ajutor româncei, dar impactul cu autoturismul său i-a provocat decesul pe loc.

Medicul legist a descoperit ulterior, în cadrul autopsiei, că tânăra femeie consumase alcool în acea seară, s-a mai precizat în sala de judecată.

La finalizarea investigațiilor, F.S. a fost trimis în judecată pentru omor din culpă, deoarece i-a permis tinerei românce să coboare din autovehiculul său într-un loc în care femeia nu era în siguranță.

V.A. de asemenea a fost trimis în judecată, acuzat fiind de omor stradal, infracțiune introdusă în Codul Penal italian în anul 2016.

Miercuri, 12 octombrie 2022, judecătoarea Stefania Izzi, de la Tribunalul din Vasto, i-a declarat nevinovați pe ambii șoferi, aceștia fiind apărați de avocații Francesco Bitritto, Roberto Cinquina și Mario Pietrunti.

„A fost demonstrat în mod amplu că șoferul dubei Fiat Ducato nu avea cum să-și dea seama că fata era în stare de ebrietate, dar în special a fost demonstrat că a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a împiedica-o pe tânără să coboare”, a declarat avocatul Bitritto.

„Clientul meu a suferit mult și nici în ziua de azi nu reușește să-nțeleagă de ce, în acea seară, fata a decis să coboare din dubă. Rămâne doar durerea tăcerii”, a mai adăugat avocatul.

Distribuie acest articol