Badantă româncă în Italia, învinovățită de fiica bătrânei care a fost găsită moartă după 10 luni de la dispariție: „N-a spus adevărul!”

Silvana Gandola, o pensionară în vârstă de 78 de ani, a dispărut fără urmă pe 28 martie 2021 în timp ce se plimba împreună cu badanta româncă pe plaja San Silverio din Aglientu, regiunea Sardinia.

Dispariția ei a devenit subiectul unor cercetări amănunțite când, la 10 luni după aceea, pe 29 ianuarie 2022, au fost descoperite rămășițele sale – craniul și alte câteva fragmente de oase, împreună cu haina, geanta, ochelarii, o brățară și pantalonii întorși pe dos, la câteva sute de metri de plajă, într-o zonă dificil de accesat din cauza vegetației dense.

Badanta a declarat că a scăpat-o din vedere pentru câteva momente, timp în care bătrâna s-a făcut nevăzută. „Căutam scoici pe plajă și apoi nu am mai văzut-o”, a declarat conaționala noastră la momentul dispariției.

Captură de ecran 2024-03-13 213736
Silvana Gandola

Laura Rizzi, fiica pensionarei, care este medic și trăiește la Torino, se opune acum închiderii cazului, informează La Nuova Sardegna

Ea ș-a exprimat îndoielile cu privire la modul în care mama sa a ajuns în acea zonă inaccesibilă, susținând că este imposibil ca aceasta să fi parcurs traseul singură, mai ales încălțată cu pantofi stil „balerini”.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

„Pun la îndoială faptul că mama ar fi putut merge singură în acel loc. Îi era foarte frică, nu s-ar fi aventurat niciodată într-o zonă atât de inaccesibilă. A suferit de probleme cu auzul, da, dar în rest era destul de capabilă să aibă grijă de ea însăși”.

image-22
Locul în care au fost găsite rămășițele bătrânei

Laura Rizzi a inițiat astfel o luptă pentru aflarea adevărului despre circumstanțele morții mamei sale, contestând cererea de arhivare a cazului depusă de Procuratura din Tempio.

Aceasta, împreună cu avocatul Nicola Nettis și trei consilieri – antropologa Chantal Milani, criminologa Roberta Bruzzone și geoarheologul Pier Matteo Barone, a prezentat noi dovezi în fața judecătorului de instrucție Marco Contu și a solicitat reaudierea badantei, principala martoră a cazului, ale cărei declarații anterioare au prezentat incongruențe.

Conform fiicei pensionarei, badanta româncă nu ar fi spus adevărul sau ar fi ascuns anumite aspecte

Un punct cheie a fost adus în atenția judecătorului prin intermediul unor imagini satelitare, care ar contesta prezența autoturismului badantei în locul presupus a fi parcurs de ea și de pensionară în ziua dispariției.

Această descoperire pune la îndoială versiunea evenimentelor descrisă inițial și solicită o investigație mai detaliată pentru a clarifica circumstanțele dispariției și morții Silvanei Gandola.

silvana_gandola_laura_rizzi_copia
Laura Rizzi și hainele bătrânei găsite alături de rămățițele sale

Laura Rizzi și echipa sa au insistat pentru o continuare a investigațiilor, evidențiind existența unor posibile neglijențe în gestionarea cazului și necesitatea de a explora toate pistele pentru a se asigura că află adevărul despre dispariția și moartea mamei sale.

Acum, decizia privind continuarea sau arhivarea cazului se află în mâinile judecătorului de instrucție Marco Contu, care va evalua dovezile prezentate și va stabili cursul ulterior al acțiunilor legale.

 

Distribuie acest articol