Badantă româncă moartă în Italia. „Vreau să-i aduc un omagiu, era un exemplu pentru noi toți”

Canalul WhatsApp Rotalianul - Revista Românului din Italia

O femeie de naționalitate română, originară din Bacău, care lucra ca badantă la Acqui Terme, provincia Alessandria (Piemont), a decedat miercuri, 4 ianuarie, la spital, în urma unei comoții cerebrale.

Copiii au acceptat să doneze organele mamei lor, salvând astfel două vieți, ne-a spus Felicia, o rudă de-ale femeii decedate. „Am vrut să-i aduc un ultim omagiu Corneliei Bostiog, de origine română, din Bacău. O persoană uimitoare, cu o inimă mare și un exemplu pe care toți trebuie să-l urmăm!”

- Continuarea după publicitate -

Cornelia a fost iubită și respectată în localitatea italiană unde a lucrat ca îngrijitoare în ultimii 20 de ani. În anunțul mortuar publicat de italieni se poate citi:

„Cornelia, una dintre numeroasele îngrijitoare de origine română care a avut grijă de bătrânii noștri, sacrificând adesea mulți ani din viață. Rămasă văduvă de tânără, a ajuns în țara noastră pentru a asigura întreținerea și educația fiilor ei, lucrând peste 20 de ani în Italia, la Acqui Terme!”

La propunerea medicilor, copiii Irina și Ciprian, precum și restul familiei, au fost de acord cu donarea organelor. Două vieți au fost salvate în urma acestui gest.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Un mesaj răvășitor a fost scris într-o postare pe rețelele sociale de Florin Paun, fratele Corneliei:

„Vestea că ființa iubită de toți a plecat brusc și definitiv din viața noastră lăsând în urmă numai tristețe și durere ne-a șocat pe toți. Numai Dumnezeu ne poate ajuta să înțelegem că drumul tău pe pământ s-a oprit aici și de ce a ales să fie așa. În aceste momente de tristețe orice aș putea spune nimic nu te mai aduce înapoi, dar ai fost una dintre cele mai bune surori, o mamă iubitoare, ai fost mereu acolo unde trebuia. Acum cerul s-a deschis să primească un suflet curat, ai fost și vei rămâne un mare exemplu de curaj și voință pentru familie, pentru noi toți. Niciodată nu m-am gândit că o ființă în plină viață ne va părăsi atât de repede. Avea atâtea planuri de viitor pe care nu a mai putut să le ducă la bun sfârșit. Din păcate toate visele Corneliei s-au spulberat în câteva clipe. Sunt sigur că, de acolo de unde este ea acum, ne privește pe toți cei care i-am fost aproape și ne transmite puterea de a merge mai departe, purtând-o vie in amintirile noastre. Mult prea devreme ai plecat dintre noi. Drum lin printre îngeri dragă surioară, te vom păstra vie în amintirile noastre!”

Trupul neînsuflețit a fost dus în țară, unde vor avea loc funeraliile și va fi înmormântat sâmbătă, 15 ianuarie, la Bacău.

Fiica femeii decedate a anunțat pe Facebook:

„Pentru toți cei care ați cunoscut-o pe scumpa și iubita noastră mama, Cornelia Bostiog , trupul neînsuflețit va fi depus sâmbată la capela de la Biserica Izvorul Tamaduirii Bacău (Cimitirul Sarata 1), iar înmormântarea va fi duminică, 15.01.2023, după Sfânta Liturghie, în jurul orei 12:00. Persoanele care nu au un mijloc de transport, va fi disponibil un microbuz duminică, la ora 10:30, care va pleca din fața Bisericii Precista, Str. 9 Mai 48. Microbuzul va avea fotografia mamei. Ne puteți contacta și pe messenger sau la nr. de telefon 0770313510.”

- Continuarea după publicitate -